Meciul de sâmbătă, din campionatul Ligii a II-a, dintre Bucovina Pojorâta și Rapid București a stârnit un mare interes printre iubitorii fotbalului din zona de munte a județului Suceava. Astfel, în doar câteva ore, fanii echipei gazdă au epuizat stocul de bilete scos la vânzare pentru acest meci. Biletele, 300 la număr, s-au dat la pachet și cu meciul de peste două săptămâni cu Academica Clinceni, prețul unui tichet fiind de 40 de lei.
„A fost bătaie pe bilete, în condițiile în care capacitatea arenei noastre este redusă, fiind disponibile doar 300 de tichete pentru suporterii localnici și alte 100 pentru fanii Rapidului. Cu o situație simulară ne-am confruntat și la partida din Cupa României cu ASA Târgu Mureș. La asemenea jocuri tari, chiar și 1.000 de bilete le-am vinde dintr-o suflare. Oricum, intenția noastră este ca în perioada imediat următoare să mărim capacitatea stadionului, având și un proiect demarat în acest sens”, a declarat președintele executiv al Bucovinei, Ilie Supernat.
Acesta a dezvăluit că este bătaie și pe cele 100 de bilete rezervate echipei vizitatoare, fanii giuleșteni, care vor veni în număr mare la Pojorâta, solicitând inițial un număr dublu de tichete. „Atmosfera sigur va fi una deosebită la meciul cu Rapid, important este ca echipa noastră să repete evoluțiile bune din ultimele două confruntări, cu Farul Constanța și Ceahlăul Piatra Neamț. Atmosfera în lot este una bună, fanii sunt alături de noi, așa că sperăm într-un nou rezultat pozitiv”, a precizat oficialul Bucovinei.
În ce-i privește pe giuleșteni, aceștia se vor deplasa până la Iași pe calea aerului, urmând ca de acolo să continue drumul la Pojorâta cu autocarul. Dintre cei doi suceveni aflați în lotul Rapidului doar mijlocașul Andrei Cerlincă este apt pentru această întâlnire. Fundașul central Adrian Avrămia a fost operat de apendicită și va reveni pe gazon peste două săptămâni.
Liga a II-a
Interes mare la Pojorâta pentru confruntarea cu Rapid București
