Handbal, Challenge Cup

Interes mare al suporterilor pentru meciul cu Sporting Lisabona

Tribunele sălii LPS Suceava vor fi arhipline la meciul de sâmbătă cu Sporting Lisabona
Tribunele sălii LPS Suceava vor fi arhipline la meciul de sâmbătă cu Sporting Lisabona

Forma bună în care se află echipa de handbal în acest an pare să fi trezit din nou un interes major în rândul amatorilor de handbal din județ. Astfel, de luni, de când s-au scos la vânzare biletele pentru meciul tur din sferturile de finală ale Challenge Cup, dintre Universitatea Suceava și Sporting Lisabona, organizatorii au reușit până ieri să vândă 180 de bilete de intrare la meciul de sâmbătă. Dacă de luni până miercuri s-au vândut bilete pentru cei care au abonamente la meciurile din Liga Națională, de azi își pot cumpăra și ceilalți suporteri, prețul unui bilet fiind același ca și în optimi, adică 15 lei. Deoarece au cereri de încă aproximativ 200 de bilete, oficialii de la CS Universitatea Suceava vor scoate la vânzare și tichete fără loc. Dacă în optimi, la meciul cu croații au fost în sală aproximativ 450 de spectatori, la meciul de sâmbătă, de la orele 11.00, universitarii sunt siguri că sala va fi din nou arhiplină și estimează că vor asista la meci aproximativ 500 de suporteri. Totuși, pentru cei care nu vor mai prinde bilete, partida va fi transmisă în direct de postul de televiziune TVR 2, cel care a difuzat și meciurile anterioare ale Universității din Challenge Cup. Partida este programată să înceapă la orele 11.00 și va fi condusă de doi arbitri din Belarus, Dzmitry Nabokau și Siarhei Kulik, delegatul din partea Federației Europene de Handbal fiind grecul Ioannis Meimaridis.

Recomandări

Consiliul Județean Suceava, partener la evenimentul sportiv de retragere a fotbalistului Dorin Goian

Consiliul Județean Suceava, partener la evenimentul sportiv de retragere a fotbalistului Dorin Goian

Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava, a declarat că administrația județeană nu putea sta deoparte la meciul de retragere al celui mai cunoscut fotbalist sucevean, internaționalul Dorin Goian

Președintele Șoldan, primarul Rîmbu și rectorul Mihai Dimian, alături de echipa de handbal CSU Suceava, la ultimul meci din acest an