Interconti a făcut scor cu Activ în etapa a X-a a Campionatului Municipal de minifotbal. 13-1 a fost deznodământul final, prin golurile marcate de Șveduneac, Crăciun (4), Ududec (2), Moșuc (2), Afloarei (2), Tcaciuc (2), respectiv Tâmpescu. În urma acestui succes, Interconti urcă pe locul secund în clasament.
Într-un alt joc, Netcom a trecut la limită de Omniasig cu scorul de 2-1 și a făcut un pas important pentru calificarea în play-off. Golurile învingătorilor au fost înscrise de Oniu și Neamțu, în vreme ce pentru Omniasig a punctat I. Marciuc. În ultimul meci al zilei, campioana en-titre, Railex ODN a învins cu scorul de 4-1 pe Global Instal, ultima clasată, grație reușitelor semnate de Fl. Haraga, M. Ungureanu, D. Cazacu (2). În condițiile în care organizatorii au descoperit că „lanterna roșie” a folosit mai mulți jucători fără drept de joc în această întâlnire, rezultatul partidei a fost omologat cu scorul de 3-0 în favoarea formației patronate de Ilie Lahman.
Participantele la Municipal se vor lupta și pentru Cupa României
La ultima întrevedere care a avut loc la începutul acestei săptămâni, Comisia de Organizare a Campionatului Municipal a stabilit ca începând din acest sezon să se mai organizeze o competiție locală de minifotbal, Cupa României, învingătoarea urmând să reprezinte județul Suceava la faza națională a întrecerii, care se va disputa sub patronajul Federației Române de Minifotbal. Faza locală a Cupei României la minifotbal se va desfășura între sezonul regulat al campionatul și play-off, după același regulament și cu aceeași listă de jucători ca în întrecerea Municipală. La competiție au dreptul să participe toate cele 14 echipe din Campionatul Municipal, cu condiția să achite anticipat taxa de participare în valoare de 150 lei. S-a stabilit ca echipele clasate după sezonul regulat al Campionatului Municipal pe locurile 1-4 să fie capi de serie la tragerea la sorți a Cupei României, meciurile urmând să se dispute în sistem eliminatoriu. În aceeași ședință, Comisia de Organizare a aprobat ca după încheierea Campionatului Municipal să se dispute un meci demonstrativ între echipa campioană și o selecționată a Municipalului, acest joc demonstrativ urmând să preceadă festivitatea de premiere.
În continuare vă prezentăm și celelalte decizii luate de Comitetul de Organizare în cadrul ședinței de luni:
– se interzice jucătorului Iulian Gorbănescu (Sport Pub Penalty) dreptul de a evolua în acest sezon al Campionatului Municipal Suceava întrucât acesta deține legitimație vizată pe anul 2010, valabilă pentru sezonul competițional 2010-2011;
– se resping contestațiile depuse de echipa Activ împotriva jucătorilor Iulian Gorbănescu (Sport Pub Penalty) și Alexandru Holcă (Interseby) pe motiv că au fost depuse cu întârziere (15 martie 2011) și se hotărăște că o echipă poate face contestație în termen de maxim 48 de ore după meci;
– se respinge contestația depusă de echipa Interseby contra jucătorului Ovidiu Rusnac (Netcom) întrucât jucătorul contestat are viza pe anul 2009 pe legitimația de joc, valabilă pentru sezonul competițional 2009-2010, iar în actualul sezon nu mai este legitimat;
– se omologhează meciul Railex ODN-Global Instal cu scorul de 3-0 (pe teren scorul a fost 4-1) întrucât formația Global Instal l-a folosit pe jucătorul Radu Tomescu, legitimat la echipa Viitorul Liteni din Liga a IV-a;
– se constată faptul că echipa Global Instal a folosit în sezonul de toamnă 20 de jucători ceea ce contravine art.5, pct.2 din regulamentul competiției, care spune că „o echipă are dreptul de a legitima un număr limitat de 15 jucători” și prin urmare se decide omologarea cu scorul de 0-3 a meciurilor în care echipa Global Instal a folosit un alt jucător decât primii 15 anunțați organizatorilor, după cum urmează: Global Instal-Netcom 0 – 3 (etapa a III-a), Global Instal-Bracom 0 – 3 (etapa a IV-a), Global Instal-Activ 0-3 (etapa a VI-a), Global Instal-Revine 0-3 (etapa a VII-a), Global Instal-Interconti 0 – 3 (etapa a VIII-a);
Clasament
1. Railex ODN 10 10 0 0 77 – 15 30
2. Interconti 9 8 0 1 57 – 13 24
3. Pit Stop 9 8 0 1 34 – 11 24
4. Apropo Cafe 8 7 0 1 39 – 12 21
5. Sport Pub Penalty 9 6 0 3 42 – 26 18
6. Revine 8 5 0 3 21 – 15 15
7. Netcom 10 5 0 5 25 – 22 15
8. Hotel Imperium 9 4 0 5 32 – 28 12
9. Omniasig 10 3 0 7 15 – 26 9
10. Adistal 9 3 0 6 16 – 37 9
11. Activ 10 2 1 7 16 – 51 7
12. Bracom 9 1 1 7 17 – 54 4
13. Interseby 9 1 0 8 18 – 63 3
14. Global Instal 9 0 0 9 5 – 41 0