Curtea de Apel București (CAB) a avut în vedere interceptările telefonice și ambientale făcute de procurorii DNA în dosarul lui Dan Diaconescu și arată că acestea sunt relevante cu privire la practicile sale de șantajare a primarului comunei arădene Zărand, potrivit deciziei de condamnare, informează Mediafax.În motivarea deciziei Curții de Apel București (CAB), din 4 martie, de condamnare a fondatorului postului de televiziune OTV, Dan Diaconescu, la cinci ani și șase luni de închisoare, este descris în detaliu mecanismul prin care era șantajat fostul primar al comunei arădene Zărand Ion Moț și i se cerea mită, fiind amenințat că altfel vor fi difuzate pe postul de televiziune materiale compromițătoare despre el, în condițiile în care existau informații că desfășura operațiuni ilicite cu terenuri agricole.Judecătorii CAB au analizat interceptările ambientale și ale discuțiilor telefonice purtate de Dan Diaconescu și Doru Pârv cu Ion Moț, arătând, în motivarea deciziei de condamnare, că acestea sunt revelatoare în cazul practicilor ilegale folosite de fondatorul OTV.