Să vezi și să nu crezi!

Interbelice



„La Capșa, unde vin toți seniorii / Local cu două mari despărțituri / Într-una se mînâncă prăjituri / Și-n alta se mănâncă scriitorii.” Epigrama, cu largă circulație în epocă, ar putea lăsa impresia că oamenii scrisului din perioada interbelică își priveau confrații cu ochi de… antropofagi! Nimic mai fals. Arma duelului era, de regulă, floreta strofei cu haz și tâlc, iar în breaslă se perpetua o solidaritate imposibil de regăsit în luminatul veac XXI, când orice reuniune scriitoricească conține mai mult potențial exploziv de mare risc decât meciurile Rapid-Steaua. Sigur că nu era „paradisul general”, că existau și destule idiosincrazii, dar scriitorimea se respecta, cultivând întâi de toate prietenia, sprijinul reciproc în momente grele, prețuirea, și lăsând loc doar accidental disputei vehemente de orgolii. Iașul, care a oferit cândva istoriei literare lecția marii și rodnicei amiciții Eminescu-Creangă, a dezvoltat cel mai hotărât cultul solidarității de breaslă, ducându-l până la exemplaritate. Atunci, ca și acum, opiniile politice erau varii și, de regulă, ireconciliabile, întinzându-se pe toată lărgimea spectrului, de la extremismulzărghit de dreapta (Giorge Pascu) la socialismul de Sărărie (Const. Stere), însă, greu de crezut, nu afectau relațiile inter-umane. Când Goga a revenit, în vizită, la Iași (lucrase aici în anii refugiului), a fost întâmpinat, la gară, de scriitorimea ieșeană în păr. Deși insistența cu care ardeleanul a găsit de cuviință să-și susțină tezele politice a deranjat evident, la plecare l-a condus aceeași formație, intactă: „Una-i una, alta-i alta!”, ar fi exclamat Topârceanu. Iar când se susțineau cicluri de conferințe, temele tratate denunțau încă din titluri exclusivismul: în 1935, Ralea a conferențiat despre „Germania și ideologia național-socialistă”, după care a urmat Petre Andrei, cu subiectul „Lenin și Rusia sovietică”. Imposibilă o astfel de largă deschidere astăzi, când judecata de valoare începe, obligatoriu, cu întrebarea „ăsta, cu cine-i?” Sus Tudorache dacă-i de-al nostru, jos Tudorache dacă-i de-al lor! Și nu numai scriitorii, dar în general intelectualitatea ieșeană practica solidaritatea „de castă”, opunând-o partizanatului agresiv de grup. Când, în 1937, se ardeau în piețele publice cărțile lui Sadoveanu (și Primăria din Fălticeni iniția demersuri pentru retragerea titlului de cetățean de onoare!), scriitorii, dar și actorii ieșeni organizează o fastuoasă sărbătorire (nu se împlinea nimic; era un act de curajoasă frondă și atât) omagiindu-l deschis pe autorul „Baltagului”. Existau, după cum se vede, proteste publice și atunci, numai că ele își propuneau să susțină cutare personalitate, nu să demoleze. Petre Andrei a fost acceptat (atunci!!) ca profesor universitar numai datorită sprijinului general și pledoariei de excepție a lui Ibrăileanu. Când, la rîndu-i, Ibrăileanu a fost primejduit (se cerea scoaterea lui de la Universitate!), Al. O. Teodoreanu a ajuns până la a-l provoca la duel pe Giorge Pascu, sforarul cabalei. În 1932, toți scriitorii ieșeni au sărit în sprijinul năpăstuitului Bacovia, trei ani mai târziu, Kirileanu l-a salvat pe Iorga organizând o evadare… cu pluta, iar când, în 1933, a fost atacată crunt libertatea presei, condamnându-se în bloc „gazetarii vânduți”, Sadoveanu s-a implicat decisiv: „Deși străbatem împrejurări tragice, trebuie să continuăm a onora bunurile libertății. Îndeosebi, trebuie să păstrăm cuvântului scris privilegiul pe care-l are.” Dacă adăugăm gesturile individuale de mare generozitate (G.M. Zamfirescu l-a cules de pe drum pe Bogdan Amaru, abia ieșit din sanatoriu și l-a găzduit în cămăruța lui din podul teatrului, Sadoveanu l-a recuperat pe „dezamăgitul” Panait Istrati – „vino la mine, la Iași, bre, omule necăjit…” – Sandu Teleajen l-a debutat pe banii lui pe G. Lesnea etc. etc.) înțelegem cum și de ce s-a organizat, în 1931, conferința „Despre prietenie”, cu participarea lui Topârceanu, Sadoveanu, Demostene Botez, I.I. Mironescu, Panait Istrati, Otilia Cazimir, Gr. T. Popa, George Lesnea ș.a. Înțelegem mai bine și exclamația lui Dimitrie Anghel: „Iașul e ca o vastă familie în care toți se cunosc, se ajută și se tolerează.”
A fost odată.



Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. De la Petru cel Mare la Vladimir Vîsoțki