Fotbal pe teren redus

Inter Conti se impune în derbiul etapei



Duelul dintre Mateo Rustic și Management Account a fost foarte echilibrat
Duelul dintre Mateo Rustic și Management Account a fost foarte echilibrat

Inter Conti a câștigat derbiul săptămânii în Liga Companiilor, după ce a dispus cu scorul de 9-5 de Global Design. Eroul meciului a fost Eduard Julei, marcator a 7 goluri. O victorie muncită a repurtat Sănătatea, care a primit o replică deosebit de solidă din fața celor de la Delgaz Grid, la fel de greu impunându-se și Mateo Rustic în disputa cu Management Account. Dacă Mihu Acoperișuri n-a obținut un succes facil în fața formației Sidem, Global Design a trecut ușor de Ecuator.
Firmele Bergenbier și Avastar, împreună cu Asociația Județeană de Fotbal și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret, sunt parteneri oficiali ai competiției organizate de Civica Sport Center și Monitorul de Suceava.
Trebuie menționat că Liga Companiilor Suceava este afiliată la întrecerea națională cu același nume, care activează sub egida Asociației Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România, având colaborări în București și în mai multe județe din România.
Railex, în trei rânduri, Sănătatea, de două ori, Dedeman și ISU Suceava sunt câștigătoarele precedentelor șapte ediții ale întrecerii.
Rezultate înregistrate săptămâna aceasta în Liga Companiilor:
Global Design – Ecuator 11-2
Au marcat: Neamțu (4), Al. Horea (3), Ursulinschi (2), Grigoriciuc (2), respectiv Istrate (2).
Sidem – Mihu Acoperișuri 0-2
Au marcat: A. Duman, M. Diaconița.
Mateo Rustic – Management Account 7-6
Au marcat: Grosu (4), Grigoriu, Lasoc, Hrebenciuc, respectiv Scripcariu (3), Dănilă (2), Roșca.
Sănătatea – Delgaz Grid 5-4
Au marcat: Nichifor (3), Gliga (2), respectiv Moloceniuc (3), Martin.
Inter Conti – Global Design 9-5
Au marcat: Ed. Julei (7), Tcaciuc (2), respectiv Grigoriciuc (3), A. Iacob (2).
Rezultatele partidelor disputate vineri seară, Management Account – Carrefour și Ecuator – Trutzi, vor fi prezentate în ediția următoare a ziarului.
Clasament
1. AD Auto Total-Bucovina Bus 3 3 0 0 18-7 9
2. Global Design 4 2 1 1 27-14 8
3. Sănătatea 2 2 0 0 15-4 6
4. Trecătorul 2 2 0 0 15-5 6
5. Inter Conti 2 2 0 0 14-5 6
6. Management Account 3 2 0 1 17-9 6
7. Mihu Acoperișuri 3 2 0 1 16-8 6
8. Carrefour 3 1 1 1 12-7 4
9. Delgaz Grid2 1 0 1 9-6 3
10. Mateo Rustic 3 1 0 2 12-22 3
11. Sidem 3 0 0 3 1-10 0
12. Trutzi 2 0 0 2 0-12 0
13. Ecuator 3 0 0 3 3-26 0
14. Proiect AIC 3 0 0 3 4-28 0
Programul de săptămâna viitoare în Liga Companiilor:
Luni, 16 septembrie, ora 18.00: Carrefour – Mihu Acoperișuri
Luni, 16 septembrie, ora 18.50: AD Auto Total-Bucovina Bus – Inter Conti
Marți, 17 septembrie, ora 19.40: Sidem – Proiect AIC
Marți, 17 septembrie, ora 20.30: Mihu Acoperișuri – Mateo Rustic
Miercuri, 18 septembrie, ora 18.00: Trecătorul – Sidem
Miercuri, 18 septembrie, ora 18.50: Inter Conti – Sănătatea
Joi, 19 septembrie, ora 19.40: Delgaz Grid – Trutzi
Joi, 19 septembrie, ora 20.30: Ecuator – AD Auto Total-Bucovina Bus



Recomandări