Minifotbal

Inter Conti – Concordia e meciul de deschidere al noii stagiuni



Săptămâna viitoare, marți, pe 8 septembrie, va începe cea de-a șasea ediție a Campionatului județean de minifotbal pentru old-boys „Ambro”, întrecerea urmând să fie găzduită tot de Baza sportivă Gârla Morii, din Lunca Sucevei. Competiția se adresează practicanților de minifotbal nelegitimați, cu vârsta minimă de 35 de ani.
Față de ediția precedentă de campionat, de pe tabloul competiției s-au retras formațiile Prietenii Rugby-ului și CS Kazone, însă celelalte 14 echipe, este vorba de Inter Conti, Revine, care s-a rebrenduit în Centru Vechi, Brădet, Vivendi, Autobest HQ, Valexin, Mușatinii, Omniasig, Concordia, Adistal, BG Enescu, Bucovina, Artra și Euro Expres Full, au confirmat participarea pentru întrecerea care va debuta peste trei zile.
Ca și în precedentele cinci sezoane, sponsor principal al campionatului a rămas societatea Ambro, un nume cu tradiție în minifotbalul sucevean din ultimii 20 de ani, implicate activ în organizarea competiției fiind, de asemenea, Asociația Județeană de Fotbal și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret.
Iată cum se prezintă programul primei etape:
Marți, 8 septembrie, ora 18.00: Inter Conti – Concordia
Marți, 8 septembrie, ora 19.00: Vivendi – Mușatinii
Marți, 8 septembrie, ora 20.00: BG Enescu – Omniasig
Miercuri, 9 septembrie, ora 18.00: Adistal – Brădet
Miercuri, 9 septembrie, ora 19.00: Bucovina – Autobest HQ
Joi, 10 septembrie, ora 18.00: Artra – Valexin
Joi, 10 septembrie, ora 19.00: Euro Express Full – Centru Vechi



Recomandări