Minifotbal

Inter Conti a câștigat Cupa Bergenbier



Inter Conti s-a impus la turneul de la Vatra Dornei
Inter Conti s-a impus la turneul de la Vatra Dornei

Baza sportivă Yanis Stadium din Vatra Dornei a găzduit zilele trecute cea de-a V-a ediție a Cupei Bergenbier la minifotbal, competiția fiind organizată de firma Maxi Sport, în parteneriat cu Federația Română de Minifotbal. Întrecerea a beneficiat de participarea a nu mai puțin de 10 formații din județele Iași, Botoșani, Bistrița-Năsăud și Suceava și s-a încheiat cu victoria grupării Inter Conti.
Trupa manageriată de Mihai Ududec a avut un parcurs fără greșeală în faza grupelor, unde a obținut victorii pe linie: 7-1 cu E-on Iași, 3-0 cu Young Boys Vatra Dornei, 3-0 cu Liberto Iași și 6-0 cu Ilva Mică. În penultimul act, Inter Conti a dispus cu 4-1 de Sporting Vatra Dornei, în vreme ce în cealaltă semifinală Marytour Iași a trecut greu, în urma loviturilor de departajare, tot de o formație dorneană, este vorba de Young Boys. Finala mare s-a disputat în nota de dominare a formației antrenate de Lucian Burlacu, însă ieșenii de la Marytour s-au apărat exact, izbutind să păstreze tabela de marcaj imaculată până la sfârșitul timpului regulamentar. Inter Conti avea să se impună însă cu 3-1 la loteria penalty-urilor, cu ajutorul golurilor marcate de Tcaciuc, Apostol și Romaniuc. De asemenea, sucevenii au fost răsplătiți de organizatori și cu două premii individuale: Cristian Popescu a fost desemnat cel mai bun fotbalist al turneului, în vreme ce Lucian Jitariuc a fost ales cel mai tehnic jucător.
Iată și lotul utilizat de Inter Conti la ediția a V-a a Cupei Bergenbier: Andrei Lucaciu – portar; Vlad Răzlog, Petru Răzlog, Marius Romaniuc, Ionel Nemeș, Lucian Jitariuc, Marian Apostol, Vasile Tcaciuc, Cristian Popescu, Alex Afloarei, Daniel Cristescu, Dinu Oniu și Constantin Ferariu.



Recomandări

„Blitzul de la Muzeu” și „Cupa Orașului Câmpulung Moldovenesc”, competiții de șah, și-au desemnat câștigătorii

„Blitzul de la Muzeu” și „Cupa Orașului Câmpulung Moldovenesc”, competiții de șah, și-au desemnat câștigătorii
„Blitzul de la Muzeu” și „Cupa Orașului Câmpulung Moldovenesc”, competiții de șah, și-au desemnat câștigătorii