Când ceilalți ne critică sau ne acuză, dând vina pe noi pentru disconfortul lor, de multe ori ne simțim atacați. Și chiar dacă nu am vrea să ne trateze așa, de multe ori avem și noi tendința de a-i acuza pe ceilalți când ne simțim inconfortabil. Și facem acest lucru chiar și cu copiii noștri, deși nu ne place și nu credem că e cel mai bun mod de comunicare. Soluția? Să ne adresăm celorlalți vorbind în primul rând despre noi.
Mesajele de tip “Eu” au fost identificate acum 40 ani de către psihologul Thomas Gordon. În metoda E.S.P.E.R.E. sintagma care se referă la același lucru este “a vorbi la capătul tău de relație”. În comunicarea nonviolentă mesajele de tip “Eu…” reprezintă o constantă a celor patru pași din schema de comunicare:
Eu observ …
Eu simt …
Eu am nevoie de…
Eu îți solicit să …
Mesajele de tip Eu se folosesc atunci când dorim să schimbăm un comportament inacceptabil al copilului, dar vrem să facem acest lucru într-un mod neinvaziv. Putem să le folosim în locul mesajelor de tip “Tu…” care îl pot face pe copil să se simtă acuzat, vinovat, evaluat, nedreptățit, respins – stări care nu duc la ceea ce intenționăm să obținem de fapt: un comportament responsabil, adecvat situațiilor, pe care copilul este în stare să îl inițieze singur și de bună voie, chiar și atunci când nu suntem de față.
Așadar o acuzație precum: “Niciodată nu îți pui hainele la loc” devine: “Mă simt inconfortabil când văd haine aruncate prin casă, fiindcă eu am nevoie de ordine. Ai putea te rog să le pui la locul lor?”
O etichetare ca “Ești leneș!” devine: “Mie îmi place ca lucrurile să fie făcute într-un timp mai scurt.”
O predică precum: “Nu e frumos să lovești alt copil, chiar dacă ți-a luat jucăria. Ție ți-ar place să fii lovit? Nu cred” (care se referă doar la ce a fost inadecvat, dar nu conduce către soluție) ajunge: “Eu cred că această situație se poate rezolva și altfel. Tu ce crezi, poți propune altă soluție?”
O critică precum “Ai întârziat!” se schimbă în: “Nu-mi place să aștept. Cum ai putea să ajungi la timp data următoare?”
Un ordin ca: “Pune-ți jucăriile la loc înainte de culcare!” se transformă în: “Mă aștept să îți pui jucăriile la locul lor înainte de a te culca.”
În principiu acest mod de a face o afirmație exprimă asumarea responsabilă a percepțiilor, gândurilor, sentimentelor și nevoilor proprii. Iar fiecare comportament al copilului, fie că ne place sau nu, este o modalitate găsită de el de a-și satisface o nevoie. Și primul pas în a identifica alt tip de comportament care să satisfacă în același timp și nevoile lui și nevoile noastre, este să ne exprimăm noi aceste nevoi. Unul din efectele care se obțin imediat după începerea folosirii corecte a mesajelor de tip Eu este reacția copiilor de genul “N-am știut că te simți așa …când eu … “.
Poate că unora le vom părea egoiști fiindcă vorbim prea des despre noi, însă, în realitatea relațională, folosirea mesajelor de tip Eu este un semn al unui nivel ridicat de inteligență emoțională.
Bineînțeles, acest tip de mesaj nu înseamnă că nu ne interesează ce gândește, simte sau percepe celălalt, fie că este copil, fie că nu. Putem foarte simplu și e de preferabil, să îl întrebăm.
Și nu înseamnă nici că automat vom obține de la el răspunsul visat. Din contră chiar, această abordare presupune maturitatea de a accepta un răspuns care poate fi diferit de al nostru sau diferit de răspunsul pe care sperăm noi să îl primim. Dar copilul abordat astfel se va simți tratat corect, valorificat, important, va simți că avem încredere în el să găsească singur alternative la comportamentul inadecvat și acest lucru va duce la o stimă de sine și încredere.
Psiholog Mihaela ZAHARIA
Parenting trainer & coach Mind Master
www.parenting.ro
