Înțelesul Slujbei Învierii (III)

Slujba Sfintelor Paști se continuă în biserică, deoarece biserica este icoana Ierusalimului ceresc, a împărăției cerurilor.
După partea întâi a Slujbei Învierii, săvârșită în afara locașului de cult, în unele Biserici Ortodoxe surori (mai ales slave) și chiar în unele părți ale României, intrarea clerului și credincioșilor în biserică este însemnată de un moment solemn, asemănător intrării în biserica nouă care urmează a fi sfințită în interior.
Pălimarul bate de trei ori cu Sfânta Cruce în porțile încuiate ale bisericii, rostind cuvintele din Psalmul 23, 7-10: ” Ridicați, căpetenii, porțile voastre și vă ridicați porțile cele veșnice, și va intra Împăratul slavei!” .
Un glas dinlăuntru întreabă: „Cine este Împăratul slavei?” Iar pălimarul răspunde: ” Domnul cel tare și puternic, Domnul cel tare în războaie” .
A treia oară, însă, răspunsul este mai scurt și mai precis: ” Domnul puterilor, Acesta este Împăratul slavei” .
Atunci se deschid porțile bisericii, iar pălimarul, clerul și credincioșii intră în biserică.
Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce se pun pe Sfânta Masă în Sfântul Altar, iar icoana Învierii Domnului pe tetrapod în fața credincioșilor.
Momentul solemn al intrării în biserică, după binevestirea Învierii, are o dublă semnificație: biruința lui Hristos asupra morții și asupra iadului (Psalm 67, 21; 106, 14-16) pe de o parte, și trecerea-înălțarea umanității asumate de El la viața cerească veșnică, pe de altă parte. Taina Învierii lui Hristos cuprinde în sine sau anticipează și taina Înălțării la cer a naturii Sale umane, fiindcă învierea trupului lui Hristos nu este revenirea lui la viața pământească, ci trecerea la viața cerească nestricăcioasă și netrecătoare.
În acest înțeles, cuvintele „Ridicați, căpetenii, porțile voastre” sunt înțelese și ca intrare a trupului omenesc al lui Hristos cel înviat în împărăția cerurilor, acolo unde El ca Dumnezeu era totdeauna: ” Îngerii se minunează văzând un om mai presus decât ei. Tatăl primește pe Acela pe Care Îl are în sânuri de-a pururea; Duhul Sfânt poruncește tuturor îngerilor Săi: Ridicați, căpetenii, porțile voastre! Toate neamurile bateți din palme, că S-a suit Hristos unde era mai înainte” .
Trecerea umanității lui Hristos de la moarte la viață, de la stricăciune la nestricăciune, de la pământesc la ceresc este cântată în toată slujba Utreniei și a Ceasurilor Sfintelor Paști. Mormântul din care a înviat Hristos-Domnul este asemănat cu raiul: ” Ca un purtător de viață, ca un mai înfrumusețat decât raiul cu adevărat și mai luminat decât orice cămară împărătească s-a arătat, Hristoase, mormântul Tău, izvorul învierii noastre” .
Învierea lui Hristos este biruința cerului asupra iadului, introducerea comuniunii de viață și iubire veșnică în starea de singurătate și separație extremă care este iadul. În cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur care se citește în noaptea de Paști se spune: „Prădat-a iadul Cel ce S-a pogorât în iad și Iadul a primit un trup și de Dumnezeu a fost lovit. A primit pământ și s-a întâlnit cu cerul” .
Sărbătoarea Învierii Domnului ca anticipare a învierii de obște și ca pregustare a bucuriei veșnice face din biserică icoană și anticipație a împărăției cerurilor, a cerului nou și a pământului nou, a Ierusalimului ceresc, împodobit ca o mireasă, despre care vorbește cartea Apocalipsei (cap. 21, 1-27). De aceea, cântăm cu bucurie: ” Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime, că slava Domnului peste tine a răsărit” .
Viața creștină este pregustare a vieții și bucuriei lui Hristos Cel Înviat, înaintare către bucuria deplină a împărăției cerurilor: „O, Paștile cele mari și preasfințite, Hristoase! O, Înțelepciunea și Cuvântul și Puterea lui Dumnezeu. Dă-ne nouă să ne împărtășim cu Tine, mai adevărat, în ziua cea neînserată a Împărăției Tale” .
Această cântare a devenit rugăciune euharistică, arătând astfel că toate Sfintele Taine ale Bisericii sunt pregustare a vieții veșnice din împărăția lui Dumnezeu. De aceea, Sf. Nicolae Cabasila a spus că ” Biserica este anticamera împărăției veșnice”. În noaptea de Paști Biserica trăiește, așadar, în modul cel mai intens taina identității și chemării sale, ca prezență tainică a împărăției lui Dumnezeu în lume, ca poartă către viața cerească. În Biserica primară, cei care doreau să devină creștini se botezau în noaptea de Paști, pentru a arăta că prin Botez și prin Sfânta Împărtășanie pregustau din viața Sfintei Treimi și din bucuria lui Hristos Cel Înviat. Sinaxarul de Paști ne spune că în Sărbătoarea Învierii prăznuim multe taine ale mântuirii:
„Numim sărbătoarea de azi Paști, după cuvântul care în vechiul grai evreiesc însemnează trecere; fiindcă aceasta este ziua în care Dumnezeu a adus, la început, lumea dintru neființă întru ființă. În această zi, smulgând Dumnezeu pe poporul israelitean din mâna Faraonului, l-a trecut prin Marea Roșie și tot în această zi S-a pogorât din ceruri și S-a sălășluit în pântecele Fecioarei. Iar acum, smulgând tot neamul omenesc din legăturile iadului, l-a suit la cer și l-a adus iarăși la vechea vrednicie a nemuririi.
Drept aceasta, bucurându-ne peste fire, prăznuim, cu strălucire, Învierea, închipuind bucuria cu care s-a îmbogățit firea noastră prin îndurarea milostivirilor lui Dumnezeu. De asemenea, dându-ne unul altuia obișnuita sărutare de Înviere, prăznuim și risipirea vrajbei, arătând prin aceasta unirea cu Dumnezeu și cu îngerii Săi” .