Înțelesul și folosul pelerinajului

Pelerinajul religios este o constantă a umanității. El are motivații multiple și semnificații spirituale profunde, când este trăit intens și înțeles corect. Pelerinii sunt oameni care doresc să viziteze și să venereze locurile sfinte biblice, mormintele martirilor, moaștele sfinților, icoane făcătoare de minuni sau locuri unde trăiesc mari duhovnici renumiți.
A. Principalele motive ale pelerinajului sunt următoarele:
1. Pelerinajul este un memorial-vizual al locurilor unde s-a arătat în lume iubirea și lucrarea minunată a lui Dumnezeu pentru oameni ori prin oameni. Pelerinul vrea să atingă locul sfânt sau moaștele sfântului în care și prin care s-a arătat prezența sfințitoare a lui Dumnezeu într-un mod deosebit de intens, pentru ca el pelerinul să-și intensifice credința și iubirea sa pentru Dumnezeu.
2. De aceea, pelerinajul se face pentru a intensifica rugăciunea și viața spirituală în general;
3. Pelerinajul este adesea un act spiritual de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El; astfel pelerinajul este în sine un act de asceză și o ofrandă de gratitudine.
4. Pelerinajul cuprinde și un act de pocăința pentru păcate, fiind completat cu mărturisirea păcatelor și rugăciuni de iertare pentru mântuirea sufletului.
5. Pelerinajul poate fi motivat ori de o dorință puternică de a primi ajutorul lui Dumnezeu spre a realiza o lucrare importantă sau a primi vindecarea de o boală fizică sau psihică.
B. Semnificațiile spirituale profunde ale pelerinajului arăta în același timp folosul sau spiritual atât pentru viața personală a pelerinului, cât și pentru viața Bisericii în general
Pelerinajul – căutare ori experiență a sensului sacru al existenței
În pelerinaj Dumnezeu și omul se caută reciproc ori se întâlnesc în mod spontan și misterios. În acest sens, experiența lui Avraam a devenit o icoană spirituală a pelerinajului.
Avraam părăsește patria sa, Urul Caldeii, și pleacă departe, către o țară pe care Dumnezeu i-o promite, spre Canaan (Facere 12, 1-5).
Pelerinajul lui Avraam este răspunsul lui la chemarea lui Dumnezeu. Astfel în pelerinaj se exprima un apel al lui Dumnezeu Care căuta pe om și un răspuns al omului pentru a ajunge la un loc ales și binecuvântat de Dumnezeu. Legătura dinamică dintre răspunsul omului la chemarea lui Dumnezeu și călătoria spre locul promis este credința. În acest sens interpretează Sf. Apostol Pavel pelerinajul lui Avraam din Caldeea spre Canaan. „Prin credință, Avraam, când a fost chemat, a ascultat de a ieșit la locul pe care era să-l ia spre moștenire și a ieșit neștiind încotro merge. Prin credință, a locuit vremelnic în pământul făgăduinței, ca într-un pământ străin, locuind în corturi cu Isaac ori cu Iacov, cei dimpreună moștenitori ai aceleași făgăduințe; căci aștepta cetatea cu temelii puternice, al cărei meșter și lucrător este Dumnezeu” (Evrei 11, 8-10).
În Canaan, Dumnezeu se arată în chipul a trei oameni pelerini care vin la Avraam, la stejarul lui Mamvri (Facere 18, 1-8) și sunt părinții cu ospitalitate de acesta.
Astfel, Avraam-pelerinul stabilit vremelnic în Canaan devine deodată gazdă pentru Dumnezeu-Pelerinul. În cei trei pelerini de la Mamvri, Tradiția creștină a contemplat prezența misterioasă a trei ființe cerești (trei îngeri sau Sfânta Treime).
Credința ca experiență a pelerinului spre o patrie sfântă, cerească, nouă aleasă și binecuvântată de Dumnezeu este dinamica vieții spirituale în Sfânta Scriptură (Levitic 19, 34, 36. Iov 19, 15; 31, 32; Psalmi 88, 15-16; 104, 1-5; 118, 54; 67, 36; 2 Corinteni 5, 6-8; 1 Petru 2, 11; Evrei 11, 14-15).
Căutarea acestei patrii cerești este în același timp pregustare, prin credință și speranță, a prezenței ei în viața spirituală a credinciosului (Efeseni 3, 16-19). Această dimensiune a vieții creștine de pregustare a împărăției lui Dumnezeu prin credință a fost descrisă în Epistola către Diognet astfel: creștinii „locuiesc fiecare în propria sa patrie, dar ca niște străini… Orice țara străină este patria lor și orice patrie le este o țară străină” .
Pelerinajul religios este o căutare în lumea aceasta a ceea ce nu este din lumea aceasta: „împărăția lui Dumnezeu” despre care Domnul nostru Iisus Hristos a spus: „Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu” (Matei 6, 33), dar și: „Împărăția Mea nu este din lumea aceasta” (Ioan 18, 36).
Dumnezeu-Pelerinul în căutarea omului și omul-pelerin deplin îndreptat spre Dumnezeu se arată în taina lui Hristos (Ioan 16,28; 12, 32). Fiul lui Dumnezeu se naște în lume ca Om pe când Maria și Iosif se aflau în călătorie, pelerini în Betleem, apoi pleacă pentru o vreme în exil, în Egipt. După ce revine în Galileea și crește, Iisus practică pelerinajul la Ierusalim. Pelerinul în vârstă de 12 ani știe că templul sfânt din Ierusalim este simbolul Casei Tatălui Său din ceruri (Luca 2, 48-50), dar în același timp templul ca loc sfânt reprezintă și taina însăși a lui Hristos (Ioan 2, 19-21), căci Fiul este în Tatăl și Tatăl este în Fiul (Ioan 10, 38; 14, 11 oi 17, 21), iar în Iisus Hristos „locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii” (Coloseni 2, 9).
În ultimul pelerinaj al lui Iisus la Ierusalim se descoperă sensul cel mai sacru al pelerinajului. Intrarea Sa triumfală în Ierusalimul pământesc unde avea să fie răstignit devine prefigurare sau anticipare a intrării Sale în Ierusalimul ceresc. În Pelerinul-răstignit în Ierusalim, pelerinajul se transformă în Paște (Ioan 10, 17-18; 1 Corinteni 5,7), călătoria pământească se împlinește în trecere sau mutație cerească: „Am ieșit de la Tatăl și am venit în lume; iarăși las lumea și mă duc la Tatăl” (Ioan 16, 28). „În casa Tatălui Meu multe locașuri sunt. (…) Mă duc să vă gătesc loc. Și dacă Mă voi duce și vă voi găti loc, iarăși voi veni și vă voi lua la Mine, ca să fiți și voi unde sunt Eu” (Ioan 14, 2-3; cf. Ioan 17, 24; 1 Tesaloniceni 4, 17; Evrei 10, 19-25). (Î.P.S. Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, locțiitorul Patriarhului României)