Problema săptămânii la Suceava, văzută de primarul Ion LUNGU

Integrarea României în Uniunea Europeană

Iată că în sfârșit ne aflăm în fața mărețului pas istoric pe care România este gata să îl facă începând cu data de 1 ianuarie 2007. Această filă memorabilă care va dăinui în istoria românilor, și anume integrarea europeană a României, trebuie să constituie, pentru noi, reperul după care să ne ghidăm în perspectiva acestui angajament pentru viitor. Prin complexitatea și prin unicitatea proceselor din cadrul său, care presupun nu numai colaborare economică, dar și voință politică de a edifica o Europă unită și pașnică, bazată pe valori comune, Uniunea Europeană reprezintă acea fortăreață a stabilității pe continent, în care fiecare stat european vrea să-și găsească locul. Din acest motiv, sunt convins că integrarea țării noastre în Uniunea Europeană este nu numai necesară, ci chiar imperativ necesară, în contextul timpurilor moderne, iar unificarea continentului european va îmbina de o manieră constructivă instaurarea păcii și securității la hotarele uniunii.
Țin să folosesc acest prilej pentru a adresa mulțumiri tuturor celor care și-au adus aportul în procesul de susținere a României pe calea integrării, îndeosebi Guvernului României, care, prin reprezentanții săi, au depus eforturi deosebite la înfăptuirea acestui pas istoric. Sunt convins că de acum înainte, noi toți ne dorim o Europă puternică, sigură de viitorul său și unită, pentru că doar o asemenea Europă poate fi un actor important pe scena internațională, și poate aduce cetățenilor săi pacea, stabilitatea și prosperitatea.
Dar, pe lângă acestea, noi toți, Uniunea Europeană și vecinii săi actuali suntem responsabili pentru viitorul nostru european comun. Aici nu pot fi „învingători” sau „învinși”, la fel cum nu pot fi nici „străini” și „stăpâni”.
Cu toții vom fi participanți și învingători, dacă ne vom angaja în implementarea valorilor și standardelor europene, fiind vorba despre viitorul nostru european comun.
Vă mulțumesc și vă doresc ca integrarea în Uniunea Europeană să vă aducă bucurii.

Recomandări

Un copil în vârstă de 4 ani din Vama a impresionat juriul de la „Românii au talent”. Nicholas Iosep a trecut în etapa următoare cu patru de „Da”

Doctorii Cătălin Lulciuc, Alexandra Pușcașu și Mihai Guțu, certificați european ca instructori în tratamentul standardizat al cancerului

Banca Mondială a organizat la Siret o întâlnire oficială în care s-a analizat capacitatea zonei Suceava–Botoșani de a atrage investitori pentru reconstrucția Ucrainei

Uniunea Armenilor din România, Sucursala Suceava, organizează un eveniment cultural la Capela armeano-catolică Kapri din Șerbăuți

Un robot realizat de trei suceveni poate fi soluția spitalelor pentru colectarea deșeurilor de medicamente de la populație