Problema săptămânii la Vatra Dornei, văzută de primarul Cosntantin Huțanu

Integrarea Europeană apasă pe umerii bugetelor locale



Începând cu data de 1 ianuarie, activitățile care au ca obiect de activitate și servirea mesei, nu vor mai primi autorizație de funcționare dacă nu îndeplinesc normele europene sanitar veterinare. Aceste norme prevăd anumite standarde privind circuitele în interiorul imobilului. Este normal și firesc, dar cu ce bani?
Toate activitățile subordonate Consiliului Local, care prin obiectul lor de activitate prevăd și servirea mesei, funcționează în imobile care au fost construite în anii 1970-1980, cu această destinație, cu proiecte tip la acea vreme. Este vorba despre 3 grădinițe cu program prelungit (Chilia, Unirii și Coșbuc), și creșa de copii. Pentru obținerea autorizației de funcționare, începând cu 1 ianuarie 2007, aceste imobile necesită investiții majore, constând în recompartimentări și dotări ale blocurilor alimentare. Suma necesară realizării acestor investiții este de circa 3 miliarde lei.
Recompartimentarea necesită intervenții în structura construcției, ceea ce intră în contradicție cu legislația privind disciplina în construcții.
În țară cred este vorba de sute de astfel de grădinițe și complexe sociale care nu îndeplinesc condițiile europene de autorizare. Oare ce se va întâmpla cu acestea după 1 ianuarie 2007? Sunt convins că nu toate autoritățile locale dispun de sumele necesare refacerii acestor imobile. Să ne imaginăm că centre de bătrâni, grădinițe cu program prelungit și cantine sociale vor fi închise?
Din punct de vedere juridic ne apropiem din ce în ce mai mult de acquis-ul comunitar, problema grea fiind aceea a identificării surselor de finanțare pentru aducerea la îndeplinire a acestor normative. Or, atunci când nu este identificată sursa de finanțare, administrația centrală obișnuiește ca acea problemă să fie pusă în grija bugetelor locale. Sperăm ca atunci când vom avea cu adevărat autonomie locală, să reușim să ne gospodărim așa cum ne propunem în strategiile locale de dezvoltare și să putem duce la îndeplinire promisiunile electorale.



Recomandări

Ceartă violentă în Consiliul Local Suceava, pornită de la banii Poliției Locale și indemnizațiile primarului și viceprimarilor

Ceartă violentă în Consiliul Local Suceava, pe banii Poliției Locale și indemnizațiile primarului și viceprimarilor
Ceartă violentă în Consiliul Local Suceava, pe banii Poliției Locale și indemnizațiile primarului și viceprimarilor