Întâmplătorii

V-am mai spus și cu alte prilejuri că am în familie un analist cât se poate de lucid și de exact al fotbalului în general și al celui românesc în special: Dan, vărul meu din Constanța. Nu este la fel de implicat ca mine, având și alte opțiuni în viață, astfel încât nu stăcălare pe două televizoare deschise simultan câte 16 ore pe zi, dintre care cel puțin unul e în permanență setat pe canalele de sport. Structura lui inginerească îl face mai detașat, implicit mai obiectiv. În plus, un anume tip de educație și de bune maniere îl împiedică cel mai adesea să spună, eventual să și gândească, toate înjurăturile care mie îmi vin, automat aproape, și în minte și pe limbă, așa cum s-a întâmplat înainte, în timpul și după meciul de rahat (vedeți?, eu nu pot să mă abțin!) pe care banda de neisprăviți porecliți fotbaliști, conduși de un incapabil posomorât și sobru (catot deținătorul unui I.Q de cel mult14), domnul pe care-l cheamă cape ta’su. Încă de când l-am văzut pe acest Edward (ăi’ mai bătrâni își amintesc, presupun, ca mine, bancul cu țânțarul pe care chiar așa îl chema, pronunțat neapărat graseiat!, și care avea o relație cu oelefantită!) atât de pătruns, de sobru, de trist, de posac, de posomorât (că nu-mi mai ajung pleonasmele!) am înțeles că iar ne ducem naibii cu fotbalul nostru cu tot, începând chiar cu debutul în campania de necalificare. Apoi, jocul de rahat mi-a fost confirmat de un alt telespectator priceput: domnul Ion Țiriac, care a zis: „După ce am văzut 30 de pase simple greșite în primele 15 minute, m-am dusla culcare!” La urmă,după ce a înscris un gol,ăla în care ne punem speranțele toate (balena aia care până se întoarce, până își mișcă copitași lovește obiectul trec ’j’de secunde), am înțeles încă o dată că nu există speranță. Apoi, și balena, și tristul, și toți pupincuriștii din preajmă au grohăit, desigur, că „nu contează nici jocul, nici scorul, ci doar faptul că am luat 3 puncte!”. Văr’meu, cu bunul lui simț, m-a sunat și a zis că îmi dă titlul pentru acest articol. L-am acceptat fără reținere. Argumentele lui de bun-simț fiind că totul, absolut totul în jurul acestei echipe este întâmplător: și numirea selecționerului, și selecția făcută de ăsta, și jocul în sine, și scorul, și faptul că ăia au ajuns fotbaliști fără să aibă habar de ce, și tot. Ăștia ne reprezintă: întâmplătorii!