ÎNTÂMPLĂRI

A încetat să bată inima altui bucovinean truditor într-ale culturii: Ion Puha. Originar din Bilca Rădăuților, vedea Bucovina ca pe o perpetuă sărbătoare a întoarcerii către cele înalt sufletești. Nu și-a dorit niciodată prim-planul vieții publice, mulțumindu-se cu mai discretul și mai puțin gălăgiosul rang secund. Mi-a fost 11 ani adjunct în conducerea Teatrului Național din Iași și, mai ales în perioada nefastă a așa zisei „autofinanțări”, a ilustrat cum nu se poate mai bine zicerea „tace și face”. Potolit, fără ostentație și fără să se bată cu pumnul în piept, izbutea să descâlcească acele crunte cimilituri puse de „Cabinetul 2″ în fața artiștilor ieșeni, obligați să joace un repertoriu impus, cu prețul biletelor fixat de stat și, după astfel de jugulări, să mai dea și… beneficii! Lui Jean Puha, taciturnului mereu cu țigara în colțul gurii (de aici i s-o fi și tras cancerul pulmonar…) Teatrul Național se cuvine să-i fie recunoscător în veci: a ajutat din răsputeri venerabila instituție să nu-și dea duhul taman în… „epoca de aur”. Bucovineanul Ion Puha este și (adică, a fost) ințiatorul unui stol de reviste și revistuțe, unele pentru cei mici, altele, menite să susțină duhul românesc în întreaga Bucovină. El le redacta, el le tipărea (cu bani din pensie!) și mă tem că tot el… le citea. N-a prins vremuri dornice de altă exprimare a culturii decât vulgarizată, pe sticla televizorului; știa că, în absența interesului pentru cultura scrisă, trudește în gol. Totuși, s-a încăpățânat să creadă în destinele cuvântului tipărit. Unul dintre ultimii idealiști. Abia acum îmi dau seama că, vreme de 11 ani și încă 16 după aceia, nu l-am auzit să spună o vorbă rea despre nimeni. Să-l odihnească Domnul în pace!
*
Intrăm în Europa cu „cadrele” din dotare? Ăștia-s oamenii, cu ăștia vom defila? Duminică, 29 octombrie, un grup de 8 ieșeni se întorceau de la Varșovia cu o cursă LOT. Aveau bilete plătite (la TAROM) și locuri rezervate până la destinație – Iași. Avionul polonez a întârziat aproape o oră și era periclitată legătura, la Otopeni, cu cursa de Iași. La rugămintea celor 8 ieșeni, comandantul aeronavei poloneze a înștiințat aeroportul Coandă și a rugat ca avionul de Iași să aștepte 5-10 minute, spre a-și prelua pasagerii. Aș! Când ateriza avionul de la Varșovia, tocmai decola cursa spre Iași. Reveniți pe pământ, cei 8 ieșeni s-au trezit… în aer! Cerând explicații și, firește, protestând pe lângă reprezentanții TAROM, ieșenii abandonați s-au ales cu următoarea replică de la duduia ce oficia la ghișeul 22 al Poliției de frontieră: „Mai bine vă dădea pilotul polonez cu curul de pământ, că scăpam de scandalul vostru!” De necrezut, dar strict autentic (cu 8 martori!). În cele din urmă, nefericiții pseudo-pasageri ai TAROM-ului au ajuns acasă noaptea târziu, cu trenul. Plătindu-și biletele din buzunar! Ei, cum să crezi ceea ce vezi?
*
Tot cu trenul au ajuns la Iași și suporterii „Politehnicii” care au avut proasta inspirație să-și însoțească echipa la meciul cu „Dinamo” București. După ce că au asistat la încasarea a 5 goluri și la un meci în care politehniștii au abandonat exact ceea ce le-a adus succese până acum (pressing-ul) microbiștii, îmbarcați în două autobuze ICARUS, părăseau mofluzi Capitala. În dreptul comunei Lilieci, i-au ajuns din urmă 4 mașini pline, se pare, cu suporteri… rapidiști (!?). Care au oprit autobuzele și le-au făcut praf – probabil, spre a răzbuna semi-eșecul „Rapidului” la Iași. Aș atrage atenția că actul gangsteresc începe să nu mai semene cu o simplă răfuială între galerii. Agresivitatea mascată, deocamdată, sub culorile cutărui club și profesată, mai totdeauna, de puștani înregimentați în bande rivale, ascunde imensul potențial al violenței ce dospește în cartierele mărginașe bucureștene. Debușeul infracțional oferit de fotbal și insuficient pedepsit de autorități este doar un soi de paleativ. Vedeți ce se întâmplă iarăși la Paris, vedeți ce și cum a fost la Budapesta și luați în considerare ipoteza că Bucureștiul nu-i deloc scutit de izbucniri similare. Războiul dintre galerii, războiul galeriilor cu jandarmii, pot fi preludii ale unor dandanale mult mai moțate. Fenomenul se cuvine mai atent examinat, inclusiv din punct de vedere sociologic, până când… nu-i prea târziu!