Ediția a X-a

„Întâlniri Bucovinene” la Câmpulung Moldovenesc

Festivalul Internațional de Folclor „Întâlniri Bucovinene”
Festivalul Internațional de Folclor „Întâlniri Bucovinene”

Piața centrală a municipiului Câmpulung Moldovenesc va deveni, începând de astăzi și până duminică noaptea, marea scenă pe care se va desfășura cea de-a X-a ediție românească (din suita celor XIX ediții care au avut loc până acum) a Festivalului Internațional de Folclor „Întâlniri Bucovinene”.
Țări participante: Polonia, Slovacia, Ungaria, Ucraina și România Manifestarea se desfășoară în urma acordului încheiat între țările participante (Polonia, Slovacia, Ungaria, Ucraina și România) și este organizat sub egida Ministerului Culturii și Cultelor prin Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Suceava, cu sprijinul Consiliului Județean Suceava, al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, al Primăriei și al Consiliului Local al municipiului Câmpulung Moldovenesc și al Casei de Cultură a Sindicatelor din localitate.
Festivalul a parcurs până acum etapele din Polonia (în intervalul 20-25 mai, la Jastrowie și Pila) și Slovacia (15 iunie, la Turcianske Teplice) urmând ca după Câmpulung Moldovenesc să se desfășoare secvențele de pe teritoriul Ungariei (2-3 august, la Bonyhad) și Ucrainei (3-5 octombrie, la Cernăuți).
Parada portului popular, expoziție meșteșugărească, spectacole folclorice și Balul Gospodarilor Deschiderea festivalului de mâine va fi precedată, la ora 13:00, de o paradă a portului popular organizată de membri formațiilor și ansamblurilor participante.
La ora 16:00, odată cu deschiderea festivă, publicul va putea vizita expoziția meșterilor populari, concomitent desfășurându-se spectacolul folcloric susținut de 27 de formații românești și străine, spectacol care-i va avea ca prezentatori pe Mihai Botezat și Marius Rogojinschi.
Vineri, tot în piața centrală, în care meșterii populari își vor expune în continuare produsele, va avea loc, la ora 17:00, un spectacol susținut de ansamblurile „Plaiurile Bucovinei” din Suceava, „Arcanul” din Fundu Moldovei, „Străjerii Bucovinei” din Pojorâta și interpreții de muzică populară Daniela Condurache și Călin Brătianu.
La ora 22:00, la Hotelul „Alex”, va avea loc Balul Gospodarilor, invitați fiind Călin Brăteanu și formația „Rekord”.
Expoziție gastronomică și final cu foc de artificii Sâmbătă după-amiază, alături de expoziția meșterilor populari, va fi prezentată publicului și o expoziție gastronomică, iar spectacolul folcloric, în care vor evolua 18 ansambluri și grupuri artistice, îi va avea ca invitați pe Cornelia și Lupu Rednic.
Ultima zi a manifestărilor de la Câmpulung Moldovenesc, în care pe scena din piața centrală spectacolul va fi susținut de 13 ansambluri din Ungaria, Polonia, Slovacia, Ucraina și România, precum și de interpreții Anghelina Timiș și Robert Târnăveanu, se va încheia cu un foc de artificii.

Festivalul Internațional de Folclor „Întâlniri Bucovinene”
Festivalul Internațional de Folclor „Întâlniri Bucovinene”
Festivalul Internațional de Folclor „Întâlniri Bucovinene”
Festivalul Internațional de Folclor „Întâlniri Bucovinene”

Recomandări

Maestrul Tudor Gheorghe va susține concertul „Meditație la frunzele toamnei”, la Casa de Cultură Rădăuți

Expoziția „Arta ca mărturisire și destin” de la Câmpulung Moldovenesc, un regal al creației purtând semnătura Radu Bercea