Liga a II-a

Întâlnirea reprezentanților cluburilor din eșalonul secund nu a adus nimic nou



Dumitru Moldovan spune că nu s-a stabilit încă nimic la nivelul Ligii a II-a
Dumitru Moldovan spune că nu s-a stabilit încă nimic la nivelul Ligii a II-a

Pentru a mai spulbera din incertitudinile care planează în acest moment la nivelul eșalonului secund, conducerea LPF2 a convocat o Adunare Generală Extraordinară, la care au fost invitați să se prezinte delegații tuturor celor 28 de echipe cu drept de participare în ediția de campionat 2015-2016 a Ligii a II-a. Reuniunea a avut loc ieri după-amiază, în localitatea Sărata Monteoru din județul Buzău, și chiar dacă s-a bucurat de prezența președintelui Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, și a secretarului general Gheorghe Chivorchian, întrunirea nu a avut darul să facă mai multă lumină referitor la prezentul și viitorul eșalonului secund. Astfel, nu s-a stabilit nici măcar formatul următoarei ediții de campionat, acest aspect fiind condiționat de numărul de echipe care se vor înscrie în Liga a II-a până la termenul limită din 20 iulie.
„Dacă pe tabloul competiției se vor regăsi toate cele 28 de formații, atunci întrecerea se va derula pe sistemul de două serii a câte 14 echipe. Dacă numărul formațiilor participante va fi de maxim 22, atunci se va opta pentru un format cu o singură serie, din care vor promova automat în Liga I primele două clasate, iar ocupanta poziției a treia va susține un meci de baraj cu echipa de pe locul 12 din primul eșalon”, a dezvăluit Dumitru Moldovan, președintele executiv al Rapidului.
Nici în problema vânzării drepturilor de televizare nu s-au adus lămuriri suplimentare, până în acest moment nici o televiziune nemanifestându-și interesul pentru difuzarea competiției. „Singura formație de Liga a II-a care a primit o ofertă în acest sens este Rapid București”, a mărturisit Dumitru Moldovan.
Pe de altă parte, reprezentanții cluburilor au fost anunțați că începând din sezonul viitor fiecare echipă de Liga a II-a va fi obligată să aibă în teren pe toată durata celor 90 de minute doi fotbaliști cu vârsta sub 19 ani.



Recomandări

Ghiță Păcurariu, omul legat 15 ani de echipa națională de fotbal a României, se mulțumește în prezent cu meciurile de pe Areni