Peste 3.500 de persoane s-au strâns vineri, în jurul orei 16.00, la „întâlnirea publică” organizată de televiziunile grupului Intact în Piața Constituției, relatează Mediafax. Pe scena amenajată în piață se află jurnaliștii acestor televiziuni, între care și directorul general al Antena 3, Mihai Gâdea, care a scandat „Libertate!” și le-a mulțumit celor prezenți, spunându-le că fără ei ar fi fost închisă Antena 3.Majoritatea celor prezenți sunt vârstnici. „Am venit la protest, pentru că eu sunt om cu experiență, am 60 de ani și vreau să înțeleagă toți hoții că nu e normal să închidă Antenele”, a spus Iordache Dumitru, unul dintre protestatari.