Întâlnirea cu sfinții, o bucurie adevărată

România este ocrotită de mulți sfinți, unii dintre ei odrăsliți din neamul nostru încreștinat prin cuvântul celui dintâi chemat Apostol, care a propovăduit în ținuturile noastre Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos.
Unii sfinți, care ocrotesc diferitele zone ale țării, au venit din alte locuri, binecuvântând pământul românesc și îndemnându-i pe oameni să fie fii ai luminii.
Între sfinții cu moaște întregi pe care dreptcredincioșii îi cinstesc cu mare evlavie se află și Cuviosul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, asemănat în acatistul său cu marii Părinți ai pustiei, cu începătorii vieții de obște și cu cei care au oblăduit în preajma lor cete nesfârșite de călugări.
Nu știm cu certitudine dacă acest cuvios smerit, dincolo de apa Dunării, va fi avut mulți ucenici asemenea marilor sfinți ai pustiei Egiptului, dar din puținele informații pe care le avem aflăm că, undeva prin veacul al XII-lea sau al XIII-lea, după unii chiar mai târziu, în satul Basarabi trăia un călugăr smerit care avea o gingășie specifică oamenilor aleși ai lui Dumnezeu. Era un om de o rară și profundă credință, de o autentică modestie, un trăitor ales și un monah de o mare sensibilitate.
Rugăciune
Relatarea vieții sale în sinaxare ne spune că, la un moment dat, trecând cu anumite treburi printr-un lan de grâu, a sfărâmat cu piciorul, din greșeală, cuibul unor păsări ascuns în iarbă. Pentru aceasta și-a luat canonul de a merge desculț vreme de trei ani, vara și iarna, spre a-și ispăși în acest fel greșeala fără de voie. Acest lucru arată gingășia, profunda lui sensibilitate, dar și trăirile lui interioare. Astfel de oameni se întâlnesc foarte rar.
Atât de mult se ruga, încât asemenea marilor sfinți de altădată, îngerul Domnului i-a spus ziua când se va despărți de trupul cel trecător. Astfel, și-a pregătit loc de odihnă între câteva lespezi de piatră sub formă de sicriu, în care s-a așezat singur atunci când a venit vremea despărțirii de această lume și îndreptarea către Împărăția lui Dumnezeu.
După ce apa Lomului a împrejmuit locul îngropăciunii sale și a rămas acolo vreme de câteva sute de ani, fără să fi fost cunoscut de cineva, a hotărât să i se descopere unei tinere bolnave, care a arătat părinților săi locul ce strălucea noaptea, ca și cum ar fi fost o comoară plină de aur. Așa s-au descoperit moaștele Cuviosului Dimitrie și s-a aflat numele lui.
Dumnezeu a hotărât ca moaștele Cuviosului Dimitrie să fie descoperite în acest mod minunat, la fel cum au fost descoperite și moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, care, fiind îngropată în loc străin, într-un cimitir destinat săracilor, s-a arătat preotului din cetate și unor credincioși, rugându-i să mute trupul unui marinar păcătos îngropat alături de ea.
Vindecări trupești și bucurii duhovnicești
În mod minunat, după semne și întâmplări care au rămas în istoria locului, moaștele Cuviosului Dimitrie au ajuns la București, în anul 1774, și au fost așezate în Catedrala Mitropolitană de atunci a Țării Românești, devenită în anul 1925, în mod provizoriu, Catedrală Patriarhală. De atunci și până astăzi, el face nenumărate minuni.
Cultul s-a dezvoltat de la an la an, sărbătoarea din 27 octombrie devenind un adevărat reper duhovnicesc al cetății Bucureștilor. De atunci și până astăzi, el dăruiește vindecări trupești și bucurii duhovnicești, mângâind pe cei cu adevărat căutători de cele sfinte.
Aleasă cinstire i-a acordat Patriarhul Justinian Marina în anul 1955, când, odată cu generalizarea cultului unor sfinți români cu moaște în țara noastră, Sfântul Cuvios Dimitrie a fost cinstit după cuviință, fiind înveșnicit în calendarul Bisericii noastre.
Prin sfințenia și prin smerenia sa, prin lucrarea sa discretă în adâncul multor inimi, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ne adună lângă sfintele sale moaște. Cu Sfântul Dimitrie ne întâlnim în această smerenie filocalică, el lucrând cu fiecare închinător la racla sa, în ascuns, smerindu-se. Aproape de Sfântul Cuvios Dimitrie s-au întâmplat nenumărate minuni, iar veghetorii clerici și mireni mărturisesc aceasta an de an.
(† Timotei Prahoveanul Episcop-vicar Al Arhiepiscopiei Bucureștilor)