Inițiativă

Întâlnire pro-Băsescu organizată de PLD Suceava

Organizația Județeană PLD Suceava a organizat, ieri, la Casa Culturii din municipiul reședință de județ, o întâlnire pentru susținerea președintelui Traian Băsescu, după suspendarea acestuia din funcție de către Parlament. La întâlnire au fost prezenți atât președintele executiv PLD, Gheorghe Flutur, cât și liderii județeni Dumitru Pardău și Romică Andreica, aceștia fiind cei care au ținut să le explice tinerilor liberal democrați cauzele care au dus la suspendarea președintelui Băsescu. „Am vrut să organizăm această întâlnire, la solicitarea organizației de tineret, pentru că foarte mulți membri ai noștri nu au înțeles ce s-a întâmplat cu suspendarea președintelui, și cum s-a ajuns în această situație”, a declarat deputatul Dumitru Pardău, la finalul ședinței de ieri, la care au participat câteva sute de tineri. Demn de remarcat este faptul că participanții la această întâlnire au avut cu ei pancarte pe care se puteau citi mesaje de susținere a președintelui Traian Băsescu, de genul „PLD Total pentru Băsescu” sau „Băsescu președinte”. De asemenea, în cadrul întâlnirii, liderul PLD, senatorul de Suceava Gheorghe Flutur, a ținut să precizeze faptul că suspendarea lui Traian Băsescu a fost posibilă ca urmare a formării unei noi coaliții pe scena politicii românești, între PNL și PSD, alături de celelalte două formațiuni politice, PC și PRM. „Este o nouă coaliție care susține o oligarhie. Iar votul din Parlament este edificator pentru poziția pe care o au partidele pe scena politică românească”, consideră Flutur.

Recomandări

Fermierii și-au prezentat principalele nemulțumiri și așteaptă o întâlnire cu toți primarii, la Prefectura Suceava

Mesaje de forță pentru susținerea lui Crin Antonescu, transmise de liderii PNL și PSD Suceava: „Este singurul președinte de care România are nevoie și care va continua dezvoltarea țării”