Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat marți că autoritățile regionale din Cernăuți au cerut, prin Consulatul General al României de la Cernăuți, o întâlnire, în data de 19 septembrie, în punctul de trecere a frontierei Siret-Porubnoe, cu autoritățile române în vederea deblocării proiectului introducerii perechii de trenuri pe ruta Suceava-Cernăuți. Flutur a afirmat că s-a întâlnit, în Polonia, la Forumul Economic de la Krynica, cu delegația din regiunea Cernăuți, fiind informat de partenerii din Cernăuți că aceștia fac demersuri pentru deblocarea proiectului introducerii perechii de trenuri pe ruta Suceava-Cernăuți și pentru a grăbi punerea în funcțiune a acestui tren. „Autoritățile ucrainene au avut la Cernăuți o întâlnire privind proiectul introducerii trenului Cernăuți-Suceava și retur și au solicitat o întâlnire pentru data de 19 septembrie cu toți factorii de decizie pentru a grăbi punerea în funcțiune a trenului. Am înțeles că partea guvernamentală română a fost notificată prin consulat”, a spus Flutur. El a menționat că va participa la această întâlnire. Gheorghe Flutur a subliniat că deschiderea acestei curse este de mare importanță, mai ales că chiar la Forumul Economic din Polonia, de la Krynica, unde este în prezent, s-a apreciat necesitatea deschiderii legăturilor cu Ucraina. „Se discută tot mai mult fluidizarea traficului cu Ucraina ca una din priorități, având în vedere noua conjunctură internațională”, a declarat Flutur.