Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a organizat, vinerea trecută, la Bruxelles, o întâlnire între reprezentanții instituției și procurorii din țările din care provin europarlamentarii suspectați că ar fi fost de acord să ia bani pentru a promova inițiative legislative.
Potrivit unui comunicat de luni al Comisiei Europene, întâlnirea a fost organizată, vinerea trecută, de OLAF, în colaborare cu Eurojust. La întâlnire au fost invitate „autoritățile judiciare” din Belgia, Austria, Slovenia și România, iar subiectul de discuție a fost cercetarea în cazul europarlamentarilor acuzați că ar fi fost dispuși să primească bani pentru a promova, în schimb, anumite inițiative legislative.
„OLAF, în colaborare cu Eurojust, a găzduit o întâlnire cu procurorii naționali care investighează acuzațiile, pentru a schimba puncte de vedere și a continua cu succes operațiunile”, se precizează în comunicatul citat, care nu dă mai multe detalii despre cele discutate și stabilite cu ocazia întâlnirii.
În comunicat este citat și directorul general al OLAF, Giovanni Kessler, care afirmă că, având în vedere că există investigații paralele atât la Bruxelles cât și în țările de origine ale europarlamentarilor, este foarte important ca anchetatorii să lucreze împreună „în cel mai bun mod posibil”.
În 20 martie, Parlamentul European (PE) a anunțat deschiderea unei anchete privind acuzațiile de corupție aduse de publicația britanică The Sunday Times împotriva eurodeputaților Adrian Severin, conservatorul austriac Ernst Strasser și fostul ministru sloven de Externe, Zoran Thaler.
Președintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, a transmis OLAF că, în cazul specific al acuzațiilor aduse de „Sunday Times” împotriva unor europarlamentari, Oficiul are dreptul de a face o anchetă administrativă.
El sublinia că Parlamentul European este gata să colaboreze pe deplin cu autoritățile naționale din statele membre, inclusiv prin acordarea accesului la birourile și computerele deputaților europeni imediat ce imunitatea acestora este ridicată.
„Statele membre dispun de toate instituțiile necesare în cadrul sistemului judiciar în statul de drept pentru a face investigații complete în aceste cazuri. Statele membre ar putea cere în egală măsură agenției OLAF sau instituțiilor europene să sprijine investigațiile cu mijloacele acestora”, potrivit lui Buzek.
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a transmis, marțea trecută, președintelui Parlamentului European, Jerzy Buzek, solicitarea Direcției Naționale Anticorupție de ridicare a imunității parlamentare a lui Adrian Severin.