Întâlnirea de ieri după-amiază, de la Sf. Ilie, dintre proprietarii de terenuri pe care urmează să treacă viitoarea șosea de centură a Sucevei și reprezentanții autorităților statului s-a terminat fără nici un rezultat concret. Oamenii nu au aflat dacă există vreo șansă să primească despăgubiri similare celor acordate proprietarilor de terenuri din Ipotești, Moara și Pătrăuți, dar au primit din partea prefectului de Suceava, Sorin Popescu, promisiunea că fiecare caz va fi analizat particular cu scopul de a identifica soluții viabile.
Grilele notarilor, buba problemelor
În fața celor peste o sută de proprietari de terenuri, primul care a vorbit a fost primarul din Șcheia, Vasile Andriciuc. Acesta le-a explicat oamenilor scopul întâlnirii, clarificarea situației juridice și financiare a terenurilor, iar apoi l-a lăsat pe prefectul Sorin Popescu să-și expună punctul de vedere.
„S-a ajuns în această situație deoarece grilele notarilor din Suceava sunt foarte mici. Dacă dumneavoastră nu vă convin aceste sume ce vor fi publicate în Monitorul Oficial în scurt timp, puteți să le contestați în instanță, la Tribunalul Suceava”, a spus prefectul de Suceava.
O întâlnire tardivă
După ce mai mulți proprietari de terenuri s-au ridicat în picioare și i-au anunțat pe reprezentanții instituțiilor statului că Legea 255/2010, în baza căreia se acordă despăgubirile pentru exproprieri în momentul de față, este neconstituțională și că lucrările au început fără respectarea tuturor procedurilor, în picioare s-a ridicat Stela Acatrinei, fost vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava. Aceasta a menționat că este proprietara a trei suprafețe de teren care vor fi afectate de lucrările la șoseaua de centură și că indicatorii tehnico-economici pentru această investiție au fost aprobați în cursul anului 2007, la valoarea de 50-80 euro/mp.
„Întâlnirea de azi e tardivă, trebuia să aibă loc înainte de a începe lucrările. Dacă se dorește naționalizarea să ni se spună, să-l dăm de pomană. Ca proprietar, nu voi fi de acord cu actualele sume, pornim negocierea de la 25 euro/mp”, a precizat Stela Acatrinei în aplauzele celorlalți proprietari de terenuri.
Cine a dat acceptul pentru intrarea pe anumite terenuri?
O altă problemă ridicată de proprietarii de terenuri a fost aceea a lucrărilor care au demarat fără acceptul lor.
„S-a intrat pe terenul nostru și nimeni nu ne-a cerut acceptul. Cine a dat acest accept și de ce?”, s-au întrebat iritați oamenii.
Daniel Pilă, directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, reprezentant al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, a declarat că nu cunoaște detalii despre acest subiect, dar va cere lămuriri constructorului, firmei SCCF Group Colas.
La rândul său, prefectul Sorin Popescu a declarat că începând de miercuri va merge pe teren cu proprietarii pentru a vedea la fața locului problemele existente și pentru a încerca să găsească soluții de la caz la caz.
Vor să cumpere moștenirea lui Boc cu 1,23 lei/mp
La finalul întâlnirii, care a durat aproape o oră și jumătate, unul dintre participanți s-a ridicat și le-a adresat o propunere autorităților.
„Eu sunt patriot și vă cedez gratuit terenul meu pe care urmează să treacă șoseaua de centură. În schimb, primarul din Șcheia să-mi dea mie teren de casă cu 1,23 lei/mp, atât cât vor guvernanții să ne ofere despăgubiri acum. La acest preț, noi, proprietarii de terenuri de la Șcheia, ne angajăm să cumpărăm și toate moștenirile domnului Boc și ale doamnei Udrea”, a spus bărbatul. A fost completat de alții, care au anunțat că șoseaua de centură se va face „doar peste cadavrul lor” dacă nu vor primi sumele de piață corecte.
După 90 de minute de controverse, în care nemulțumirile s-au exprimat fie prin gesturi, fie pe o tonalitate ridicată, întâlnirea s-a încheiat fără vreun rezultat palpabil, dar cu promisiunea că discuțiile vor continua.
Discuțiile vizează modul de acordare a despăgubirilor pentru 450 de proprietari de terenuri și o suprafață de 35 de hectare.
Discuții fără sens
Întâlnire în van între autorități și proprietarii de terenuri de la Șcheia
