Promoția 1970

Întâlnire emoționantă, la 40 de ani de la absolvirea Facultății de Matematică

Întâlnire emoționantă, la 40 de ani de la absolvirea facultății
Întâlnire emoționantă, la 40 de ani de la absolvirea facultății

Absolvenții Facultății de Matematică, promoția 1970, din cadrul Institutului Pedagogic de trei ani Suceava, astăzi transformat în Universitatea „Ștefan cel Mare”, s-au întâlnit ieri, pe 21 mai, la universitate, pentru o revedere emoționantă. Începuturile istoriei universității sucevene s-au scris cu acești foști studenți, care după trei ani de institut, au devenit profesori de matematică.
La acea vreme, funcționau trei facultăți: Litere, Matematică – Fizică și Geografie. Din păcate, din cei peste 70 de absolvenți de matematică, la întâlnirea de 40 de ani de la absolvirea facultății au răspuns „prezent” jumătate dintre ei. Unii au luat drumul spre eternitate, alții, din motive de sănătate sau din cauza distanței, nu au putut să ajungă la Suceava. Amfitrionul întâlnirii a fost profesorul Radu Iacoban, unul dintre absolvenții acestei promoții de profesori de matematică.
Te – Deum, pentru cei dispăruți
Adunarea festivă a debutat la ora 11:00, în aula din Corpul E al Universității „Ștefan ce Mare”, cu imnul „Gaudeamus”. Profesorul Iacoban le-a propus colegilor și invitaților să țină un moment de reculegere pentru colegii și profesorii care nu mai sunt printre noi. Unul dintre matematicienii promoției 1970, Mircea Butnaru, în acest moment student în anul IV la Facultatea de Teologie din Sibiu, dar hirotonit diacon la Mănăstirea din Râșca, a ținut o slujbă de Te – Deum, pomenind și numele celor adormiți din rândul colegilor de facultate.
Prof. univ. dr. Adrian Graur, rectorul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, prezent la eveniment, le-a vorbit absolvenților de matematică despre evoluția universității sucevene din 1963 și până astăzi. „Consolidată an de an, Universitatea «Ștefan cel Mare» are astăzi nouă facultăți, opt departamente, ca verigi de legătură între structurile universității. La nivel de licență, oferim în acest moment 65 de programe de studii, unele sunt acreditate, altele autorizate provizoriu. Organizăm studii doctorale, 55 de programe acreditate, pe 13 domenii, cu 36 conducători de doctorat”, a spus rectorul universității sucevene.
După 40 de ani, „când iubirea și jocul meu e înțelepciunea”
Profesoara Maria Holban, din Bogdănești, care a făcut parte din comitetul de organizare a evenimentului, alături de foști colegi, Mihai Hanganu, Marin Ciobanu, ne-a spus că întâlnirea a fost copleșitoare, mai ales că s-au revăzut pentru prima dată, în această formulă, după absolvire. Ea l-a parafrazat pe poetul Lucian Blaga și a spus că „s-au despărțit la tinerețe, «atunci când jocul și înțelepciunea mea e iubirea», și s-au reîntâlnit, după 40 de ani, în cea de-a treia etapă a vieții, «când iubirea și jocul meu e înțelepciunea»”.
Printre profesorii care i-au „instruit” pe absolvenții de matematică din anii ’70, și care au fost prezenți ieri la universitatea suceveană, s-au numărat prof. universitar Elvira Botez – Cluj, prof. universitar Maria Iurescu, prof. universitar Dumitru Botnariuc.

Promoția 1970: Întâlnire emoționantă, la 40 de ani de la absolvirea Facultății de Matematică