Numai astrele au decis! Sau mai degrabă voința lui Dumnezeu, pentru că fără El nimic nu se întâmplă. Sâmbătă, 14 martie 2026, zi care premerge Duminica Sfintei Cruci, echipa formată din mai mulți oameni de cultură condusă de profesorul Ioan Ițco au poposit în satul Rogojești, unde au fost invitați de organizatori și în special de fiul satului, domnul senator Teodor Haucă, la Festivalul Ouălor încondeiate, un omagiu binemeritat adus unei tradiții păstrate peste veacuri. Am plecat cu sufletele încărcate de energie dumnezeiască adusă de întâlnirea cu personalități de seamă din județul Botoșani, oameni de cultură și din învățământ, parohul satului și harnicele meșterițe adunate din toate colțurile Bucovinei, care erau așezate la mese cu tolbele încărcate cu ouă frumos ornamentate cu tot felul de obiceiuri populare, pregătite să înceapă concursul când se dă startul. Drumul spre casă duce prin Zvoriștea, comuna natală a profesorului Ioan Ițco, unde am făcut un scurt popas la frumoasa biserică din centrul localității, necropolă voievodală – aici odihnesc doi foști voievozi ai Moldovei, Constantin și Alexandru Moruz. Tot aici își dorm somnul de veci bunicii după tată ai marelui compozitor român de talie mondială George Enescu. Apropiindu-ne de zidul de miazăzi al bisericii cu hramul Adormirii Maicii Domnului, în apropierea căruia se află mormântul bunicilor compozitorului, Gheorghe și Elena Enescu, am fost plăcut surprinși să ne întâlnim cu fostul paroh Constantin Rusu, care, la frumoasa vârstă de 68 de ani, continuă să slujească împreună cu unul din fiii săi, actualul paroh al bisericii, un alt fiu al său fiind paroh la renumita Biserică Albă din Baia, ctitoria Marelui Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt. Personal am fost și mai surprins văzând lacrimile din ochii profesorului Ioan Ițco și săgețile de lumină ce li se răsfrângeau când s-au întâlnit și numai ce îi văd îmbrățișați ca doi îndrăgostiți ce nu s-au mai văzut de multă vreme. După o lungă și caldă îmbrățișare aveam să dezleg și misterul, părintele i-a fost elev profesorului Ioan Ițco pe când acesta conducea ca director școala din satul Buda, comuna Zamostea. Am luat parte împreună în curtea largă și plină de verdeață a bisericii la o conversație care a durat mai bine de o oră, care s-a încheiat cu aceleași lacrimi și străfulgerări de lumină cum a decurs momentul întâlnirii, doar că de astă dată erau încărcate de suferința adusă de despărțire pe care cei doi au tot amânat-o până ce vremea înaintată i-a determinat să-și ia rămas bun cu promisiunea să se revadă într-un viitor foarte apropiat. Am rămas profund emoționat de memoria profesorului Ioan Ițco, care la cei 77 de ani neîmpliniți și peste 50 ani de când i-a fost dascăl a reținut nu doar sala de clasă, ci și banca unde sta fostul său elev din școala primară, pentru că mai târziu n-a mai rămas director de școală, fiind promovat într-o altă funcție în municipiul Suceava. Din discuții am mai aflat că părintele slujește la această biserică voievodală de 45 de ani, biserică pe care a renovat-o și a îngrijit-o, căreia s-a dedicat toată viața. Din vorbă în vorbă părintele ne-a povestit ce l-a determinat să îmbrace haina de preot, de copil fiind luat în fiecare duminică la biserică de preotul de atunci Mihai Constantinescu care i-a insuflat nu doar dragostea duhovnicească, ci și atracția peste această frumoasă profesie prin care va putea să împartă iubire oamenilor din sat, cel mai frumos dar pe care cineva ni-l poate oferi, dar numai cei chemați o pot face cu har divin.
Atât eu, cât și prietenul meu Ioan Ițco am rămas impresionat aflând că marele geniu al muzicii românești își trage originile din localitatea Zvoriștea, tradițiile arborelui genealogic fiind cu mult mai vechi. Părintele ne-a arătat alături de mormântul pe care el l-a amenajat cu trudă și stăruință și a pus o cruce mare din piatră un alt mormânt, aflat în preajmă, despre care ne-a spus că este al stră-străbunicului compozitorului care a fost dascăl la biserică, având numele de Enea Galin, acesta fiind adevăratul nume din care s-a tras George Enescu. La naștere tatălui săi i s-a schimbat din eroare numele din Enea în Enescu, de către reprezentantul de atunci al primăriei. După ce am ascultat frumoasa poveste asupra rădăcinilor compozitorului, apoi legenda necropolei voievodale ascunsă în incinta acestei frumoase biserici, insuficient de bine cunoscută atât în țară cât și peste hotare, ne-am luat rămas bun și am continuat drumul spre Suceava. Vom reveni pe aceste locuri sacre pentru a face noi cercetări cu privire la trecutul lui George Enescu care se trage din această localitate aflată pe malul Siretului, mama sa Maria, fiind din Mihăileni, de pe celălalt mai al Siretului.
La mai puțin de 50 metri de biserică dăinuie și azi casa lui Curliuc Constantin și a soției sale Antoaneta, verișor drept cu George Enescu, unde compozitorul mergea adesea când venea în vizită la bunicii săi. Ieșind în uliță am avut impresia că dinspre casă veneau către noi sunete dumnezeiești care izvorau din coardele vioarei mânuită cu iscusință de micuțul George acompaniate de vocea caldă a surorii sale, Tinca Enescu. Norocoșii care au prins acele vremuri când le auzeau aievea au povestit copiilor și nepoților care trăiesc și azi în sat, care la rândul lor le povestesc cu aceeași mândrie copiilor lor și astfel am aflat și noi acele întâmplări de neuitat. Parcă îi vedem pe cei oi frați, copii mici fiind – George cânta de la 4 ani – cum alergau desculți pe ulițele mozolite de noroi ca seara să se adune în jurul lămpii care clipocea mocnit într-o mică odaie de copii alegând să cânte în loc să se joace, să se răsfețe călătorind pe ritmurile muzicii și să lăsându-se în voia lor să adoarmă în brațele calde ale lui Dumnezeu, care îi veghea iubitor din casa de peste drum, biserica Adormirii Maicii Domnului.
Dar poate că apele Siretului au ceva divin în ele sau poate pământul acelor locuri, deoarece din Zvoristea s-au ridicat mai mulți cântăreți de renume, mai cunoscută fiind Maria Bararu, o voce de neuitat, profesorul Ioan Ițco ocupându-se să realizeze un bust al cântăreței amplasat la loc de cinste în fața Centrului Cultural Zvoriștea, iar în prezent vrea să organizeze un festival de muzica ce va purta numele Maria Bararu.
Aceste este motivul pentru care profesorul Ioan Ițco vrea să scoată din anonimat această zonă geografică din nordul țării și împreună cu echipa pe care a format-o vrea să identifice oameni de seamă de pe Valea Siretului pe care să-i promoveze atât în Galeria pe care o va organiza, cât și în publicații, întâlniri culturale, organizarea unui muzeu în regiune și alte activități menite să-i promoveze și să-i pună în valoare.
Având în vedere bogăția în obiective turistice a zonei și a frumuseților naturale, ca expert european în turism, profesorul Ioan Ițco a documentat peste 50 localități din țara care au devenit stațiuni turistice și-a propus să facă din Valea Siretului una din cele mai frumoase stațiuni turistice din partea de nord a României.
Andrei Breabăn
