Întâlnire de lucru pentru creșterea gradului de siguranță publică în comuna Șcheia

Întâlnire de lucru pentru creșterea gradului de siguranță publică în comuna Șcheia
Întâlnire de lucru pentru creșterea gradului de siguranță publică în comuna Șcheia

Pentru analiza situației operative și creșterea gradului de siguranță publică în zona Șcheia, la Palatul Administrativ Suceava a avut loc miercuri o întâlnire de lucru la care au participat reprezentanții IPJ Suceava, Instituției Prefectului – Județul Suceava și Primăriei comunei Șcheia.
Au fost prezenți prefectul județului, Mirela Elena Adomnicăi, șeful IPJ Suceava, comisar șef de poliție Adrian Buga, și adjunctul șefului inspectoratului, cms. șef Manuel Bordeian, șeful Poliției Municipiului Suceava, șeful Postului Comunal de Poliție Șcheia, șeful Serviciului Ordine Publică, coordonatorul structurii de analiză și prevenire a criminalității din cadrul IPJ Suceava. De asemenea, la întâlnire au participat primarul comunei Șcheia și șeful Poliției Locale Șcheia.
A fost prezentat protocolul de colaborare dintre IPJ Suceava – Poliția Comunală Șcheia și Poliția Locală Șcheia, fiind puse bazele colaborării interinstituționale și executării unor activități în sistem integrat prin patrule mixte. Astfel, se va asigura prezența a două patrule pe raza de competență.
De asemenea, a fost analizată situația sistemelor de monitorizare video, fiind dispuse măsuri de relocare a unor camere video sau de reorientare a acestora către zone de risc infracțional sau pe anumite trasee de deplasare.
A fost prezentată situația operativă și au fost dispuse acțiuni comune cu DGASPC Suceava, în special în vederea prevenirii abandonului și absenteismului școlar și pentru prevenirea delincvenței juvenile.
Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității a prezentat un manual de pregătire juridică antiinfracțională și antivictimală realizat pe înțelesul copiilor din ciclul primar, care va fi utilizat în activitățile preventive și de orientare a tinerilor.
„Astfel de întâlniri de lucru vor avea loc și în perioada următoare, siguranța publică fiind un deziderat comun ce poate fi realizat doar prin contribuția fiecărui factor social și instituțional cu atribuții în domeniu”, se precizează în comunicatul IPJ Suceava.

Recomandări

Un tânăr care gonea cu 124 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat

Înșelăciunile, printre puținele tipuri de infracțiuni care sunt în creștere. Escrocii din online prosperă și sunt foarte greu de prins

Suceava stă mai bine la capitolul mortalitate în accidente rutiere în acest an. Iașiul și Clujul au ajuns în fruntea clasamentului negru

S-a găsit o soluție tehnică pentru funcționarea unui analizor de droguri care stă nefolosit de aproape un an de zile

Inspectorii de muncă au aplicat amenzi de 7.000 de lei la mai multe firme care au angajați cetățeni străini