Întâlnire de lucru cu angajatorii suceveni, în cadrul proiectului ”Dezvoltarea unei platforme de angajare prin ucenicie”, joi, la Prefectura Suceava

Asociația ”Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina” organizează joi, 26 septembrie 2019, începând cu ora 13:00, la Sala „Nicolae Labiș” din cadrul Instituției Prefectului Județul Suceava, o întâlnire de lucru cu angajatorii din județul Suceava, în cadrul proiectului ”Dezvoltarea unei platforme de angajare prin ucenicie”.Proiectul SEPAL își propune să includă pe piața muncii minim 60 de tineri din județul Suceava cu vârste între 24 și 29 de ani. Acești tineri vor fi selectați pe baza motivației pentru angajare și a competențelor deținute, din cei 300 de tineri recrutați în cadrul proiectului. Ei vor fi sprijiniți să identifice un loc de muncă și să obțină o performanță de nivel înalt în acest cadru. O echipă de specialiști se implică activ în procesul evaluării competențelor existente și dezvoltării de noi abilități pentru obținerea succesului în muncă. Serviciile furnizate în cadrul programului SEPAL sunt gratuite atât pentru angajatori, cât și pentru tinerii recrutați. În situații speciale, SEPAL poate acoperi o parte din costurile asociate transportului la locul de muncă, angajării și procurării echipamentelor necesare.În cadrul acestei întâlniri de lucru vor fi abordate teme precum facilități legislative și alte oportunități actuale legate de incluziunea profesională a tinerilor din grupuri vulnerabile, experiențe de succes precum și consecințele la nivel social ale implicării reduse a tinerilor pe piața muncii.

Recomandări

„Tabăra Națională Conectare & Consolidare”, organizată de Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina

Reprezentanții Facultății de Economie și Comunicare în Afaceri din cadrul ASE București, în mijlocul elevilor din Suceava

CCI Suceava continuă organizarea de programe de formare profesională pentru angajați din județ și din Regiunea de Nord-Est

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Economia României în oglinda OCDE – catalizatori pentru o nouă etapă de dezvoltare

Dezvoltare profesională prin mobilitate europeană VET – oportunități pentru elevii Colegiului „Alexandru cel Bun” Gura Humorului