Întâlnire a locuitorilor din Ițcani cu democrat-liberalii suceveni

Întâlnire a locuitorilor din Ițcani cu democrat-liberalii suceveni
Întâlnire a locuitorilor din Ițcani cu democrat-liberalii suceveni

Peste 100 de locuitori din Ițcani au participat sâmbătă, 11 ianuarie, la întâlnirea organizată în acest cartier al municipiului Suceava de democrat-liberali cu scopul de a-i consulta în legătură cu obiectivele de investiții pe care reprezentanții PDL în Consiliul Local Suceava le va susține spre a fi finanțate din bugetul pe 2014. La întâlnirea organizată de liderul zonal al PDL, Mihai Flutur, a fost prezent președintele organizației municipale Suceava a PDL, deputatul Ioan Balan, deputata Sanda-Maria Ardeleanu și majoritatea aleșilor democrat-liberali din Consiliul Local Suceava, în frunte cu liderul lor, Lucian Harșovschi.
Balan a declarat că problema cea mai importantă pentru cartierul Ițcani, ridicată de majoritatea celor prezenți la întâlnire, se referă la noul cimitir. ”Oamenii vor ca în bugetul pe 2014 să fie alocate sume de bani pentru realizarea infrastructurii necesare pentru buna funcționare a cimitirului, asta însemnând alei și utilități”, a spus Balan. El a arătat că cetățenii au reclamat lipsa gazului metan pe străzi precum Al. Ioan Ghica și Câmpului, lipsa iluminatului public pe strada Decebal, lipsa apei potabile curente și a canalizării pe străzile Al. Ioan Ghica, Livezilor și Barbu Ștefănescu Delavrancea, lipsa unui spațiu de joacă pentru copii, precum și trotuarele impracticabile din zona pasarelei din Ițcani pe o porțiune de peste 200 de metri liniari.
Ioan Balan a mai subliniat că locuitorii din Ițcani au mai reclamat slaba implicare a poliției locale în asigurarea pazei și ordinii în perimetrele școlilor și grădinițelor.

La întâlnire a fost prezent președintele organizației municipale Suceava a PDL, deputatul Ioan Balan
La întâlnire a fost prezent președintele organizației municipale Suceava a PDL, deputatul Ioan Balan
Întâlnire a locuitorilor din Ițcani cu democrat-liberalii suceveni
Întâlnire a locuitorilor din Ițcani cu democrat-liberalii suceveni

Recomandări

Întâlnire a scriitorilor suceveni cu președintele Filialei Iași a Uniunii Scriitorilor din România, la USV

Bogdan Loghin dezvăluie că activistul Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că el și angajații din primărie nu au cedat în fața cererilor ilegale ale acestuia

Bogdan Loghin spune că Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că nu i-a rezolvat acestuia mai multe cereri ilegale
Bogdan Loghin spune că Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că nu i-a rezolvat acestuia mai multe cereri ilegale

Întâlnirea pastoral-misionară de la Câmpulung Moldovenesc a marcat finalul conferințelor preoțești din Eparhia Sucevei și Rădăuților

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Păstorel, necunoscutul