„Însurătoare”

„Însurătoare”
„Însurătoare”

„Omida” (II)
Și de astă dată guvernul înțelept, prin rostul inspectorului său pentru cultura țării, dă sfatul că acolo unde se arată fluturi pe câmpuri, este bine ca gospodarii să iae fâșii de pânză, late de 50-80 cm și lungi de câțiva metri, și, după ce le-au uns pe o parte cu păcură sau altă materie cleioasă, să tragă aceste fâșii peste ogoarele năpădite de fluturi, și fluturii se vor lipi de păcură și apoi vor pute fi nimiciți. Bine ar fi dacă aceste fâșii de pânză, unse cu păcură la capete, ar fi ținute de doi oameni cari apoi ar trece iute cu ele peste ogor”.
„Deșteptarea”, Anul IX, nr. 58, Cernăuți, 11 August 1901.
„Politică în biserica din Mitoc”
Membrii din «Oastea Domnului» s’au încăierat la sfadă și la harță cu aderenții lui Milian Coclici. Vreme de cinci ceasuri, în fața bisericii, acești zurbagii, în frunte cu Milian, au făcut de râsul lumii satul și biserica. E timpul suprem să se pună capăt odată obrăzniciei gheșeftului care a nenorocit o mulțime de gospodării, care a vârât politica în biserică și care mai răspunde la numele Milian Coclici”
„Vremea Nouă”, Anul I, nr.7, 15 August 1930.
„Însurătoare”
Mă prezint în fața delegatului stării civile de la Sfatul Popular Orășenesc Suceava. Zic «da» pe nerăsuflate și aștept celălalt «da» (ah! inima-mi bătea ca după un maraton alergat în papuci care te strîng). Vine. Urmează îmbrățișări, flori, săruturi și doar cîteva priviri încruntate (ale celor care puseseră pariuri că mă apucă iarna vieții tot burlac). Cineva, cu un magnetofon cu tranzistori pune o bandă cu «mulți ani trăiască» (care se mai produsese și la o tăiere de moț)”.
„Zori Noi”, Anul XXI, nr. 6109, Suceava, Sîmbătă 5 august 1967.

Recomandări

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează un simpozion de studii canonice în contextul sărbătoririi Centenarului Patriarhiei Române

„Bazar”, expoziția artistului vizual Mihai Varzari, ne propune și câteva teme de reflecție privind relația dintre oameni și obiecte, reflectarea sinelui