La Hotel „Toaca Bellevue” din Gura Humorului s-a desfășurat, în perioada 29 – 31 martie a.c., Instruirea coregrafilor formațiilor de amatori din județul Suceava, proiect inițiat de Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, din cadrul Centrului Cultural Bucovina, cu sprijinul Consiliului Județean Suceava.
Manifestarea a reunit reprezentanți ai Centrului Național pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale și ai instituțiilor de cultură din județele vecine.
Pe parcursul celor trei zile, instructorii coregrafi ai grupurilor folclorice din județul Suceava au beneficiat de competențele unor specialiști în domeniul coregrafic și au studiat 50 de jocuri populare specifice vetrelor folclorice din subzonele etnografice ale județului.
Consfătuirea a prilejuit dezbaterea unor teme de actualitate în evoluția jocului popular. Participanții au avut prilejul de a interacționa cu profesioniști din domeniul coregrafic, între care s-au aflat maestrul coregraf Marin Barbu (reprezentant al Centrului Național pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale București), maestrul coregraf Costinel Leonte (îndrumător din partea Centrului pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Suceava), Constantin Irimia, Ion Ilișescu, Ghiță Sbiera, Dumitru Candrea și etnograful Mihai Camilar (colaboratori ai Centrului pentru Conservarea și Promovarea Culturii Traditionale Suceava).
Invitatul de onoare al evenimentului a fost Dorin Cocîrță, din Fundu Moldovei, deținător al titlului „Tezaur uman viu”, care, la cei 80 de ani ai săi, a încântat asistența prezentând jocurile populare specifice zonei Câmpulung în dinamica și stilul lor caracteristic.
La această instruire au mai fost prezenți Tiberiu Groza (director al Ansamblului Artistic „Dor Transilvan” Cluj), Florin Ciobanu (profesor coregaf la Școala Populară de Arte Cluj), Ioan Simioncă (coregraf al Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud), profesorii Nicolae Gălățeanu și Ioan Lazăr (foști coordonatori ai Centrului Judetean pentru Cultură Bistrița-Năsăud), Dedilia Popovici (coregraf al Centrului Județean pentru Cultură „Carmen Saeculare“ Piatra Neamț), Adrian Ardeleanu (director al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Iași), precum și o delegație de la Centrul Bucovinean de Artă pentru Promovarea și Valorificarea Culturii Românești în Regiunea Cernăuți.
Din partea Centrului pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Suceava au participat în calitate de organizatori directorul Călin Brăteanu, specialiștii centrului Alina Leonte, Eutasia Rusu, Oana Botezat, Gabriel Sandu, Lucian Căluseriu, directorul Școlii de Arte „Ion Irimescu” Suceava, Ion Băițan, și managerul Centrului Cultural Bucovina, Viorel Varvaroi.
Materialul discografic (înregistrare și masterizare CD) și sonorizarea evenimentului au fost asigurate de prof. Petru Oloieru și Dănuț Lungu – operator sunet la Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Suceava.






