Apel

Instructorii auto cer o selecție în rândul lor, pentru reducerea numărului de accidente



Instructorii membri ai Sindicatului Național al Instructorilor Auto din România (SNIAR), filiala Suceava, cer, prin intermediul președintelui lor, adoptarea unei Ordonanțe de Urgență prin care normele de autorizare a școlilor de șoferi și a instructorilor auto să fie mai aspre, și astfel elevii să fie mai bine pregătiți și mai puțin implicați în accidente rutiere. Acțiunea, desfășurată în cadrul unei campanii naționale intitulate „SNIAR, pentru un trafic mai sigur”, a fost organizată marți și în Suceava, în jur de 50 de instructori auto din județ adunându-se la întâlnirea ce a avut loc la sediul școlii de șoferi Amator Serv din Fălticeni.
Prin două solicitări, una trimisă ministrului Administrației și Internelor, Dan Nica, și una ministrului Transporturilor și Infrastructurii, Radu Berceanu, instructorii auto membri ai sindicatului cer elaborarea și promovarea, printr-o Ordonanță de Urgență a Guvernului, a unui act normativ fundamental, care să reglementeze atestarea și examinarea instructorilor și a profesorilor de legislație rutieră, organizarea și funcționarea școlilor de șoferi și a instructorilor auto autorizați.
„Din păcate, în acest domeniu este un haos total. Ca să te faci instructor auto e mult prea simplu, examenul este o formalitate, nu există criterii de evaluare și nici norme care să permită sancționarea instructorilor slab pregătiți. La fel stă situația și în cazul unor școli de șoferi, adevărate chioșcuri de eliberare de documente. În aceste condiții, copiii noștri nu se pot deplasa în siguranță pe drumurile publice”, și-a exprimat tranșant punctul de vedere Cornel Lipă, președintele Sindicatului Național Auto din România, prezent la ședința de la Fălticeni.
Instructorii cer oră de educație rutieră în școli
El a arătat că nu este normal ca o școală de șoferi serioasă, care a investit în mașini și săli moderne și are de plătit rate mari la bănci, să suporte concurența neloială a școlilor care nu oferă o pregătire riguroasă.
Unul dintre reprezentanții sindicaliștilor suceveni, secretarul Aurel Piroș, a explicat că instructorii din județ membri ai sindicatului susțin unanim această cerere, și a arătat că apariția unor norme metodologice care să pună punct situației actuale este cel mai important deziderat al instructorilor.
Campania demarată de sindicat mai presupune înaintarea unei scrisori deschise ministrului Educației, Cercetării și Inovării, Ecaterina Andronescu, în care se cere respectarea articolului 129 al OUG 195/2002, alineatul 2, care prevede ca „unitățile de învățământ preșcolar, primar și gimnazial obligatoriu se desfășoare cel puțin o oră de educație rutieră pe săptămână, pe parcursul anului școlar”.
Reprezentanții instructorilor sunt nemulțumiți că această prevedere nu se respectă, ora de educație rutieră fiind cel mult opțională.



Recomandări

O mașină a poliției s-a ciocnit de un autoturism pe care îl urmărea, abandonat de un ucrainean beat, care a fugit după ce a izbit mașina de un parapet

Mobilizare impresionantă pentru stoparea transformării Casei de Cultură din Câmpulung în spații comerciale și reluarea activităților culturale

Casa de Cultură Câmpulung Moldovenesc - ilustrată ca spațiu de închiriat, în petiția Declic
Casa de Cultură Câmpulung Moldovenesc - ilustrată ca spațiu de închiriat, în petiția Declic

Amplă acțiune de control în trafic a polițiștilor după patru accidente cu trotinete și biciclete într-o zi

Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat
Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat

Tânăr beat și fără permis, în arest după ce a sustras o mașină și a provocat un accident cu trei răniți

Tânăr beat și fără permis, în arest după ce a sustras o mașină și a provocat un accident cu trei răniți
Tânăr beat și fără permis, în arest după ce a sustras o mașină și a provocat un accident cu trei răniți