Institutul de Studii pentru Ordine Publică ar putea pregăti angajați din afara MAI



Institutului de Studii pentru Ordine Publică, din subordinea Ministerului Administrației și Internelor (MAI), ar putea pregăti angajați din afara ministerului, iar finanțarea activităților s-ar asigura din veniturile realizate în urma acestor cursuri, potrivit unui proiect de HG supus dezbaterii.
Institutului de Studii pentru Ordine Publică (ISOP) organizează, în prezent, cursuri de formare profesională inițială și dezvoltarea carierei, precum și de pregătire managerială a personalului de conducere din cadrul MAI, se arată în nota de fundamentare a HG supusă dezbaterii publice pe site-ul ministerului.
Cursanții se pot specializa în management de proiect, relații publice și comunicare, comunicare în limba germană sau comunicare în limba engleză. Până la sfârșitul anului, institutul va fi autorizat și pentru alte cursuri de interes.
Programele organizate de ISOP se finalizează prin acordarea unor certificate de calificare, cu recunoaștere națională.
În urma interesului altor agenți economici față de cursurile organizate de ISOP, MAI a supus dezbaterii publice un proiect de HG, pentru ca institutul să pregătească și angajați din astfel de companii, „cu atribuții în domeniul pazei obiectivelor, bunurilor sau valorilor și protecției persoanelor”.
Potrivit articolului 21 din anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.416/2007 privind structura organizatorică și efectivele Ministerului Administrației și Internelor, ISOP ar urma să-și finanțeze aceste activități din veniturile realizate în urma acestor cursuri.
„Extinderea procesului de formare profesională la personalul din celelalte instituții și agenți economici care sunt forțe complementare de ordine și siguranță publică, este benefică și pentru Ministerul Administrației și Internelor având în vedere misiunile comune realizate. Pe de altă parte, asigurarea constantă a unor programe de pregătire profesională nu poate duce decât la întărirea calității procesului de formare și la creșterea prestigiului instituției, la nivel național, în condițiile existenței și dobândirii de noi competențe profesionale de către personalul didactic, formării unei instituții de tradiție și menținerii certificării în domeniul managementului calității și autorizărilor Consiliului Național de Formare Profesională a Adulților”, se arată în nota de fundamentare.
Potrivit proiectului de HG, bugetul de venituri și cheltuieli pentru noile cursuri s-ar aproba odată cu bugetul MAI, iar excedentele anuale rezultate din execuția acestui buget s-ar raporta în anul următor, având aceeași destinație.
ISOP s-a înființat în 10 decembrie 2008, iar în iulie 2010, prin Hotărârea Guvernului 732/2010, obiectul de activitate al institutului a fost completat cu activitatea de cercetare științifică.