Institutul Bucovina sprijină recrutarea și formarea de asistenți medicali, în parteneriat cu Spitalul Județean Suceava

Voluntari Bucovina
Voluntari Bucovina

Institutul Bucovina sprijină recrutarea și formarea de asistenți medicali, în parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava.În contextul pandemic în care ne aflăm, sistemul medical duce în permanență lipsa personalului medical calificat. Este nevoie mai mult ca oricând de ajutor suplimentar, oameni curajoși și săritori, iar Institutul Bucovina, prin proiectele pe care le derulează, își continuă misiunea de a facilita formarea profesională a acestora.
În ceea ce privește voluntariatul, trebuie amintite parteneriatul public-privat și îndelunga colaborare dintre Institutul Bucovina și Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. Din anul 2011, în cadrul VOCSănătate – Voluntari pentru Sănătate, în baza unui acord de parteneriat de lungă durată, Institutul Bucovina organizează stagii de voluntariat în domeniul serviciilor de îngrijire medicală, astfel sprijinind unitățile medicale din comunitate care duc o lipsă acută de personal.
La ultimul apel de angajare din luna noiembrie 2020, prin intermediul Asociației Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina, și-au depus dosarele 20 de candidați, dintre care 17 au fost acceptați pentru funcția de asistent medical generalist și 3 pentru asistent medical generalist debutant și au fost repartizați în secțiile balneofiziokinetoterapie, medicină internă, boli infecțioase și pneumologie.
Acești voluntari au fost recrutați în cadrul proiectului SEPAL – „Dezvoltarea unei platforme de angajare prin ucenicie”, având ca scop sprijinul tinerilor pentru învățare la locul de muncă prin stagii de evaluare, mentorat și mediere. Mai multe informații despre acest proiect sunt disponibile pe www.projectsepal.com.
Stagii de voluntariat
Pentru ocuparea celor două categorii de posturi, condiția principală a fost deținerea unei diplome de școală postliceală sanitară, plus a unei vechimi în specialitate de minimum 6 luni pentru asistenții medicali generaliști. Toți candidații îndrumați de Institutul Bucovina au obținut experiența necesară în câmpul muncii, prin stagiile de voluntariat desfășurate în parteneriat cu Spitalul Județean. Pe parcursul acestora, voluntarii își dezvoltă nu doar abilitățile practice, ci învață și despre relaționarea cu pacienții, devenind mai receptivi la nevoile lor.
Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina își desfășoară activitatea de aproape 15 ani, sprijinind dezvoltarea comunităților vulnerabile prin programe de învățare interculturală, cursuri de formare profesională, cât și prin organizarea unor activități de voluntariat pentru dezvoltarea abilităților de muncă.
Persoana de contact, responsabilă de activitățile de voluntariat din cadrul Organizației Institutul Bucovina: Daniel Lungu, 0771 273 228, voluntar@bucovinainstitute.org. Pentru a fi la curent cu activitățile desfășurate de Institutul Bucovina, puteți să vizitați pagina de Facebook Organizația Institutul Bucovina (https://www.facebook.com/i.bucovina).

Recomandări

CJSU Suceava a stabilit mai multe măsuri de prevenire și intervenție pe perioada codului portocaliu de vreme severă valabil zilele următoare

Evenimentul caritabil „Și tu poți fi Moș Crăciun”, ediția a XIII-a, la Câmpulung Moldovenesc. Sfințirea centrului „Theraspa Bucovina”

Valentin Ionescu (ISF): România în pas cu finanțele, peste 30.000 de participanți la programe și sute de cursuri derulate în 2025 arată că Institutul de Studii Financiare face pași concreți pentru o Românie mai responsabilă financiar

Auditoriumul Colegiului de Artă Suceava, modernizat cu o investiție de 180.000 de euro, de Fundația Umanitară ASSIST și donatori