Instituțiile din învățământul preuniversitar trebuie să asigure o comunicare permanentă cu părinții, să introducă programe de diminuare a violenței în școală, iar cadrele didactice trebuie să demonstreze un nivel ridicat de cunoaștere a activității în cadrul unității școlare. Toate aceste obligații vor fi considerate standarde de referință și indicatori de performanță pentru evaluarea și asigurarea calității în învățământul preuniversitar, conform unei hotărâri aprobate, marți, de Guvern.
Conform noului act normativ, instituțiile de învățământ vor fi obligate să comunice sistematic cu părinții și cu ceilalți beneficiari de învățământ din comunitate, să implementeze programe și să dispună măsuri de diminuare a violenței în școală, precum și să demonstreze, la un interval de trei ani, că au înregistrat progrese în ceea ce privește amenajarea, dotarea și întreținerea spațiilor școlare, administrative și auxiliare, ca și în ceea ce privește utilizarea spațiilor, în privința dotării cu fond de carte, material informatic, în utilizarea bibliotecii școlare.
Personalul școlii va trebui să demonstreze abilități în ceea ce privește modul de organizare internă, de luare a deciziilor, de comunicare. Totodată, personalul școlii, beneficiarii educației și, după caz, părinții, trebuie să se implice în mod sistematic în campaniile de prevenire a comportamentelor dăunătoare sănătății, se arată în hotărâre.
Cadrele didactice trebuie să demonstreze un nivel ridicat de cunoaștere a activității școlii. Totodată, fiecare cadru didactic va descrie, pentru fiecare grupă/clasă și elev/student, punctele tari și cele slabe privind realizarea obiectivelor curriculare. Acestea vor folosi cu precădere stimulente pozitive (laudă, încurajare), iar rezultatele școlare vor fi înregistrate și comunicate, după caz, părinților.
Echipamentele, materialele, mijloacele de învățământ și auxiliarele curriculare vor fi adaptate la nevoile speciale identificate, se mai arată în actul normativ.