Infrastructură

Instituțiile abilitate, solicitate să facă demersuri pentru accelerarea lucrărilor la DN17



Instituțiile abilitate, solicitate să facă demersuri pentru accelerarea lucrărilor la DN17
Instituțiile abilitate, solicitate să facă demersuri pentru accelerarea lucrărilor la DN17

Deputatul PLD de Suceava Dumitru Pardău (foto) a solicitat instituțiilor abilitate să facă demersurile necesare pentru impulsionarea lucrărilor de modernizare a DN17 pe tronsonul Câmpulung Moldovenesc-Vatra Dornei. Pardău a arătat că se impune luarea de măsuri, în condițiile în care sâmbătă pe tronsonul respectiv nu se lucra, în timp ce pe tronsonul Câmpulung Moldovenesc-Suceava muncitorii erau în activitate. Parlamentarul liberal democrat a subliniat că întârzierea lucrărilor de modernizare afectează agenții economici din turism, care și așa au avut de suferit pe timpul ierni din cauza lipsei zăpezii. „E problema acelui tronson și cred că și cei care răspund în momentul de față de la Ministerul Transporturilor, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale chiar și colegii noștri parlamentari și instituțiile abilitate ar trebui să ceară cît mai repede o inspecție care să arate stadiul efectuării lucrărilor. Starea drumului îi afectează foarte mult pe agenții economici, în principal din turism. Agenții noștri au fost afectați în cursul iernii datorită lipsei de zăpadă, iar acum, după ce au investit foarte, mult sunt afectați în continuare de infrastructura de drum. Când era domnul Flutur ministru se făceau mult mai multe acțiuni pentru stimularea, pentru intensificarea lucrărilor, astfel încât acestea să fie mult mai bine controlate și urmărite”, a spus Pardău.



Recomandări