Seara de ieri a adus elemente noi la protestul din fața Prefecturii Suceava. Un grup de aproximativ zece persoane, venit cu pancarte pe care se putea citi „PD-L=USL=Opurtuniști” sau „PD-L și USL, aceeași mizerie” a fost luat în colimator de restul participanților la protest, în număr de circa 120 de persoane.
La un moment dat, grupul minoritar a fost lăsat în fața Bisericii Catolice, iar restul protestatarilor s-au retras pe trotuarul din fața statuii lui Ciprian Porumbescu.
După câteva minute, grupul numeros s-a adunat în jurul celor care cereau schimbarea întregii clase politice și între cele două tabere s-a iscat un dialog aprins.
Tabăra minoritară a fost acuzată că a primit bani de la PD-L, „câte două milioane de lei vechi de om”, pentru a se infiltra printre demonstranți cu scopul de a-i „instiga”.
„Plecați de aici, noi am venit încă de luni și am protestat, iar voi v-ați trezit acum. Cine va trimis? Flutur și PD-L-ul?”, au fost acuzele venite din partea grupului mai numeros.
Răspunsul celorlalți nu s-a lăsat prea mult așteptat: „Am venit aici pentru că suntem oameni liberi și vrem schimbarea întregii clase politice”.
Strigătele „Plecați, plecați” nu au avut nici un ecou, iar apoi divergențele au continuat pe un ton ceva mai calm. Grupul majoritar și-a continuat programul din serile precedente, iar coloana însoțită de jandarmi a plecat la sediul PD-L, unde a strigat lozinci împotriva actualilor guvernanți, revenind apoi în fața Prefecturii.
În tot acest timp, minoritarii au rămas pe loc, protestând în liniște.
Șefii PSD și PNL Suceava au împărțit protestatarilor ceai fierbinte
Întrebați de ce s-au separat de restul grupului, oamenii care cer schimbarea întregii clase politice spun că inițiativa a fost din tabăra opusă. „Noi ne-am săturat de toți politicienii actuali și vrem o altă clasă politică. Asta e tot ce dorim”, a menționat unul dintre manifestanți.
O altă persoană din grupul minoritar a arătat că singura soluție pentru ieșirea din actuala criză politică este revenirea în țară a regelui Mihai și reinstaurarea Monarhiei.
Ideile acestui grup nu au fost împărtășite și de celelalte persoane, în majoritate membri sau simpatizanți ai opoziției.
„Au venit aici să ne dezbine. Nu au ce căuta printre noi. E o diversiune. Au fost trimiși de PD-L”, au fost cuvintele aruncate de majoritari.
Aceștia au continuat să strige sloganurile din serile precedente, principalii vizați fiind președintele Traian Băsescu, membrii Guvernului Boc, dar și Gheorghe Flutur.
La un moment dat, printre protestatari au apărut șefii PSD și PNL Suceava, în frunte cu Cătălin Nechifor, Ovidiu Donțu și Marius Zmău, care le-au împărțit oamenilor ceai fierbinte.
Protestul s-a încheiat în jurul orei 19.15 fără incidente, dar participanții la mitingul de aseară spun că vor reveni și în zilele următoare.





