„Instantanee”

„Instantanee”
„Cîțiva puști, aflați în dreptul Cinematografului «Tineretului» din Suceava – ieșiseră, se vede treaba, de la matineu – priveau curioși nevoie mare, la macaraua ce ridica un stîlp de iluminat. «Vedeți, ăștia-s stîlpi pentru lumină fluorescentă», le explica unul din ei, mai răsărit, accentuînd asupra ultimului cuvînt. «Îhî…Da ce-i aia lumină fluorescentă?». «Cum ce-i aia? Un fel de becuri care luminează noaptea ca ziua!». «Daaa?! Și cînd va fi gata?». «Curînd!». Avea acest «curînd», chiar în gura unui copil, intonația care denotă, parcă, siguranța asupra unui fapt deja împlinit, intrat în obișnuință”.
„Zori noi”, Anul XV, nr.4147, Suceava, Aprilie 1961.
„Telefoanele la stîlpul infamiei”
„Se știe ce calvar însemna pentru omul de rînd instalarea unui post telefonic. Unii au așteptat ani de zile evenimentul istoric al sosirii aprobării de instalare a mult rîvnitului aparat prin care se realizează convorbiri la distanță, mijlocitoare fiind undele electromagnetice propagate de-a lungul unor fire. Cartiere întregi erau lăsate ani și ani în afara civilizației căldurii, luminii dar și a telefonului. În mod excepțional, dacă în vreun bloc locuia vreo mărime (deși erau extrem de rare cazurile de ștabi mai răsăriți care să domicilieze la periferie) sau vreun pilos, gestionar cu buzunarele bine garnisite, odraslă de șefi, etc., se făceau așa-zise legături aeriene. Totul se putea, da, nenorocirea mare a noastră, a fost că în România totul era posibil. Motive pentru respingerea solicitărilor existau cu zecile și bietul om primea invariabil același și același răspuns: «Așteptați pînă se dă în funcțiune noua centrală!»”.
„Tineretul liber” (Cotidian independent pentru toți tinerii din România), Anul II, nr. 94, miercuri 11 aprilie 1990.