Instanța a rămas în pronunțare asupra cererii de eliberare condiționată făcută de Dan Voiculescu

Magistrații Judecătoriei Sectorului 5 au rămas în pronunțare, marți seară, pe solicitarea lui Dan Voiculescu de eliberare condiționată, informează Mediafax. „Comisia de liberări a amânat discutarea cererii pentru o perioadă de zece luni. (…) Comisia a reținut că o parte importantă din fracția minimă legală o reprezintă zilele câștigate ca urmare a unor lucrări științifice și că nu a fost atins scopul pedepsei. (…) În condițiile în care comisia a admis că e împlinită fracția înseamnă că e mai puțin important din ce se compune perioada. Eu cred că această comisie și-a depășit atribuțiile atunci când spune că scopul pedepsei nu a fost atins (…) A dat dovezi temeinice de îndreptare (…) A avut o atitudine corectă față de muncă. S-a preocupat să scrie lucrări astfel încât să se considere o perioadă executată și din punct de vedere al lucrărilor științifice.(…) Nu este loc de aprecieri subiective. Nu a fost niciodată sancționat disciplinar. Operează o prezumție de îndreptare, avem dovezi temeinice. (…) Cât privește lucrările științifice, un număr de 27 de cărți scrise din 78 până la data încarcerării. Domnul Voiculescu nu s-a apucat de scris în penitenciar, a făcut asta de o viață. Nimeni, cred eu, nu poate să pună la îndoială pregătirea academică a domnului Voiculescu”, a declarat Florian Surghie, avocatul lui Dan Voiculescu.

Recomandări

Dirijorul Mihai Cotos, destituit din funcția de director interimar, rămas fără atribuțiile de dirijor aproape trei luni. A atacat decizia în instanță

„Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a IV-a după Rusalii

„Credința în Dumnezeu – remediul oricărei suferințe” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a IV-a după Rusalii

„Credința în Dumnezeu - remediul oricărei suferințe” - Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a IV-a după Rusalii

Șofer condamnat la 12 ani de închisoare după ce a fugit de polițiști, iar un pasager din mașina lui a fost împușcat