Instalațiile electrice vechi, cu izolații distruse, sunt de multe ori cauza producerii unor incendii. Două astfel de incendii s-au produs marți seara în județ, la interval mai mic de o oră între ele, și au creat pagube proprietarilor.
Un prim incendiu a fost semnalat în jurul orei 18.15, când un apel la 112 anunța despre izbucnirea flăcărilor la o locuință din comuna Gălănești, în zona denumită Poiană. Echipajul de pompieri civili sosit la fața locului a reușit să stingă incendiul pornit la o bucătărie de vară, cu o singură încăpere, despre care proprietarul de 58 de ani le-a spus că e nefolosită de mai mulți ani.În urma cercetărilor efectuate de pompierii din cadrul Detașamentului Rădăuți s-a stabilit faptul că incendiul a avut drept cauză efectul termic al curentului electric, produs de o instalație electrică improvizată. În urma incendiului s-au degradat mai multe articole vechi de îmbrăcăminte pe care proprietarul le avea depozitate în acea încăpere, precum și parțial pereții imobilului nelocuit.
O oră mai târziu, în jurul orei 19.05, cineva sesiza izbucnirea unui alt incendiu la o casă din satul Reuseni al comunei Udești. Ajunse la fața locului, două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului de Pompieri Suceava, împreună cu un echipaj de la Primăria Udești, au constatat faptul că acoperișul locuinței unui bărbat de 66 de ani ardea parțial, existând pericolul de extindere la întreaga casă. Pompierii au reușit localizarea și stingerea incendiului, care nu s-a propagat la casa de locuit sau la alte dependințe, fiind afectat parțial acoperișul și astereala acestuia. În urma incendiului, pagubele materiale produse la acoperiș au ajuns la circa 8.000 de lei. În urma verificărilor efectuate la fața locului de către lucrătorii I.S.U. Suceava, a fost stabilit ca sursă probabilă de aprindere a incendiului efectul termic al instalației electrice.