Instalațiile de transport pe cablu vor fi protejate suplimentar pentru a se evita accidentele precum cel de la Vatra Dornei

Prefectul județului, Alexandru Moldovan
Prefectul județului, Alexandru Moldovan

Instalațiile de transport pe cablu din județul Suceava vor fi protejate suplimentar pentru a fi evitate accidentele precum cel de la Vatra Dornei, din prima zi de Paște, când 51 de persoane au rămas blocate în telescaun după ce o mașină de teren a lovit unul dintre scaune. Decizia a fost luată în ședința de miercuri a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava, în care s-a analizat și s-a dispus luarea unor măsuri ca urmare a situațiilor de urgență generate de blocarea telescaunului din stațiunea turistică Vatra Dornei. Prefectura Suceava a transmis că în perioada următoare, specialiștii în domeniu vor identifica măsuri suplimentare de protecție fizică pentru instalațiile de transport pe cablu, adaptate terenului existent, având în vedere că simpla amplasare a plăcuțelor cu indicatoare de interzicere a accesului nu a fost suficientă în cazul evenimentului din weekendul trecut. De asemenea, membrii CJSU Suceava au considerat că în urma producerii din ce în ce mai frecvente a incidentelor în zona montană se impune analizarea oportunității înființării unor noi posturi de jandarmi montani, precum și dezvoltarea serviciilor Salvamont. „Și în cazul serviciilor Salvamont este absolut necesară o viziune unitară asupra echipării, dotării și modalităților de intervenție, complexitate din ce în ce mai ridicată a situațiilor de urgență”, a transmis prefectul județului, Alexandru Moldovan. În aceste condiții, el a spus că este obligatorie organizarea unor exerciții de pregătire pentru salvamontiști, care să includă toate instituțiile cu atribuții de intervenție în zona montană.
Reamintim că în cursul zilei de duminică, 51 de persoane au rămas blocate în telescaunul din Vatra Dornei, defecțiunea fiind cauzată de un localnic care se deplasa cu o mașină de teren pe un drum cu acces interzis. La un moment dat, în zona în care instalația de transport ajunge aproape de nivelul solului, mașina de teren a agățat unul dintre scaunele instalației, în care nu era nici o persoană, dar impactul a dus la deplasarea cablului de pe role și blocarea telescaunului. În urma unei intervenții de amploare, la care au participat salvamontiști, cadre ISU și jandarmi, toate cele 51 de persoane au fost coborâte în siguranță.

Recomandări

Rugi fierbinți la bisericile din Vatra Dornei pentru soția și copiii preotului Ioan Cozma, grav răniți într-un accident rutier

CJSU Suceava a stabilit mai multe măsuri de prevenire și intervenție pe perioada codului portocaliu de vreme severă valabil zilele următoare

Primăria Vatra Dornei se apropie de finalizarea lucrărilor de reabilitare energetică a 20 de blocuri din municipiu