Angajații de la Delgaz Grid sesizează periodic polițiștilor suceveni cazuri de furt de energie electrică prin instalații improvizate, cerând sprijin pentru constatarea faptei și pentru întocmirea unui dosar penal, care presupune, printre altele, recuperarea unui prejudiciu.
Un ultim caz este deosebit prin faptul că instalația clandestină nu se afla doar la o locuință particulară, ci la una la care figura și o pensiune.
Cazul a fost instrumentat de polițiștii Secției Rurale Marginea, care au fost solicitați de lucrătorii de la electricitate la Horodnic de Jos.
La adresa unde locuiește o familie, și unde este înregistrată și o unitate de cazare, a fost identificată o instalație clandestină de racordare directă la rețeaua de electricitate, ce se afla amplasată în peretele din incinta pensiunii.
Instalația clandestină avea rolul de a stopa parțial energia electrică să treacă prin echipamentul de măsurare, respectiv prin contorul situat pe peretele exterior al locuinței.
Conform legii, după constatarea de la fața locului, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracțiunilor de „folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea pentru ocolirea echipamentelor de măsurare”, respectiv pentru „furt de energie electrică”,
Prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunilor urmează a fi calculat ulterior de reprezentanții DELGAZ GRID SA și comunicat polițiștilor.






