– Vasile Monacu, adjunctul șefului IȘJ Suceava, a inventat mai mulți copii pentru a explica abandonul școlar din satul Mironu
Dezinformare la nivel înalt. Vasile Monacu, unul dintre adjuncții șefului Inspectoratului Școlar Județean Suceava, s-a prezentat ieri la conferința de presă de la instituția unde lucrează, și nu de câteva zile, și a furnizat o informație bombă.
Potrivit lui Monacu, aproape 1.000 de copii din satul Mironu sunt obligați să învețe claie peste grămadă în școala din localitate sau să se deplaseze zilnic câte 8 km dus-întors pentru a ajunge la Valea Moldovei.
Ulterior, inspectorul adjunct al IȘJ Suceava a revenit și a mai tăiat din cifră, reducând numărul de elevi la 700. Bașca, la școala din Mironu ar fi fost disponibile pentru învățământ numai 4 săli de curs, iar din cauza aglomerației elevii, majoritatea provenind din comunitatea de țigani din zonă, nu vin la ore.
“Dacă ar fi o școală în sat, și numărul celor care ar merge la școală ar fi mai mare”, a spus Monacu. El a făcut un apel la autoritățile locale din Mironu, la Consiliul Județean Suceava și la ministerul Educației pentru alocarea unor fonduri astfel încât să poată fi realizat un nou corp de clădire la școala din Mironu, care are în prezent doar patru săli mici de clasă, unde învață în trei schimburi elevi ai claselor I-IV și preșcolari.
– Cei 1.000 de copii erau de fapt 570
Cu aceste cifre în buzunar, ne-am deplasat la Mironu pentru a constata cum stau de fapt lucrurile în realitate. Potrivit cifrelor oficiale prezentat de primarul comunei Valea Moldovei, Gheorghe Moroșanu, numărul elevilor de clasele I-VIII și ai copiilor de grădiniță din Mironu este de 570. Dintre aceștia, 70 ar trebui să urmeze cursurile grădiniței, iar restul de 500 cursurile primare și gimnaziale.
Școala din Mironu este într-adevăr într-o stare proastă, numai că elevii au la dispoziție 5 săli de curs, nu 4, așa cum a declarat Vasile Monacu. În total aici învață 300 de copii, în 3 serii, ceea ce înseamnă, după un calcul sumar, că într-o clasă sunt, în medie, câte 20 de elevi.
Teoria potrivit căreia abandonul școlar are la bază lipsa spațiului nu are astfel o logică temeinică. Singura problemă este pentru copiii de grădiniță, care au la dispoziție o singură sală și sunt împărțiți în patru serii.
– Cifre umflate în stil comunist
O altă inadvertență între declarațiile inspectorului general adjunct al IȘJ Suceava și realitatea din teren este distanța de la Mironu la Valea Moldovei.
Monacu afirmă că elevii care frecventează cursurile claselor I-VIII au de parcurs o distanță de 4 km între Mironu și Valea Moldovei, când, de fapt, distanța este de doar 2 km.
Este posibil ca datele pe care adjunctul șefului IȘJ Suceava le-a făcut publice să-i fi fost furnizate de vreun subaltern care s-a încurcat în calcule matematice.
Este, de asemenea, posibil ca totul să fi fost umflat de Monacu pentru a grăbi alocarea de fonduri pentru ridicarea unei școli moderne la Mironu.
Ziarul „Monitorul de Suceava” dorește ca elevii din Mironu să aibă condiții decente de educație, la fel cum ar trebui să existe în toate localitățile din județ și din țară. Nu suntem de acord însă, cu acest stil comunist de a umfla cifre de dragul de obține beneficii. De a forța mâna cuiva prezentând o situație denaturat.






