Inspectorul ANAF reclamat de Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava că a refuzat să plătească parcarea la spital, a făcut scandal și a făcut uz de legitimația de serviciu pentru a avea acces gratuit cu mașina în curtea instituției medicale a prezentat, ieri, la redacție punctul său de vedere asupra evenimentelor. Potrivit acestuia, legitimația pe care a prezentat-o agentului de pază de la spital nu a fost cea de serviciu, ci un permis de parcare eliberat de Primăria Suceava, care poartă titulatura „legitimație”.
„La momentul intrării în curtea spitalului am fost întâmpinat de către domnul agent de pază Marius Iacoboaie, care mi-a spus că parcarea este cu plată și trebuie să iau bon pentru a intra în curte. I-am prezentat acestuia «Legitimația de parcare», emisă de către Primăria municipiului Suceava, iar acesta mi-a spus că trebuie obligatoriu bon. Am scos tichet de parcare, după care am staționat în curtea Spitalului Vechi circa 35 de minute. La plecare am solicitat agentului de pază să-mi arate unde este montat aparatul de taxare. După ce acesta mi-a arătat aparatul, am constatat împreună cu el că nu mi se poate scana bonul și nu apărea pe monitor suma de plată. Acesta mi-a spus că trebuie să achit 5 lei. Eu am refuzat să achit fără să-mi fie afișată suma de plată și fără a mi se elibera bon fiscal. În acel moment, am solicitat să vină un șef de la firma de pază pentru a rezolva problema aparatului de taxat. Menționez că pe aparat nu era afișat nici un număr de telefon pentru deranjamente, la care să pot apela. Agentul de pază a constatat și el la rândul său că aparatul nu funcționa și mi-a spus că nu pot părăsi curtea, că nu se va ridica bariera până în momentul în care nu se remediază defecțiunea. Văzând că au trecut aproape 20 de minute și nu se rezolvă nimic, am sunat la serviciul 112, relatând cele întâmplate și solicitând sprijin din partea lor. Am așteptat apoi împreună cu agentul-șef de pază aproximativ 10 minute, dar nu a venit nici un echipaj de poliție. În acest timp problema tehnică a fost remediată, am achitat suma de 5 lei afișată pe monitor și am părăsit curtea spitalului. Menționez că în toată discuția purtată cu agentul de pază, domnul Marius Iacoboaie, și cu șeful acestuia nu am spus unde lucrez și nu am prezentat legitimația de serviciu”, a arătat inspectorul, în expunerea sa.
Acesta a prezentat „legitimația de parcare”, ale cărei însemne – stema primăriei și banda tricoloră – l-ar fi putut induce în eroare pe agentul de pază, în sensul că ar fi putut să o considere o legitimație de serviciu, precum și tichetul de parcare și bonul fiscal care atestă că a achitat taxa. El recunoaște că a apăsat pe toate butoanele parcometrului, însă spune că a făcut acest lucru pentru că aparatul nu afișa pe ecran suma pe care trebuie să o achite.