Controale

Inspectorii sanitari vor să retragă de la vânzare toate cutiile de Maraton Forte



Inspectorii sanitari din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava au reluat controalele în farmacii, după ce au aflat că o parte dintre aceste unități continuă să comercializeze suplimentul alimentar Maraton Forte care conține o substanță nedeclarată, similară cu cea din Viagra.
Directorul DSP, dr. Ludovic Abiței, a explicat ieri că inspectorii sanitari din Botoșani și Bacău au depistat câțiva distribuitori care au livrat acest produs și în județul nostru, ceea ce înseamnă că nu toate cutiile conținând respectivul supliment alimentar au fost scoase de pe piața suceveană la verificările anterioare, derulate în cursul lunii august.
Abiței a arătat că sunt vizate șase farmacii din Rădăuți și trei din Suceava, care au la vânzare produsul Maraton Forte în a cărui compoziție se găsește tadalafil, substanță conținută într-o altă formă și de medicamentul Viagra, utilizat pentru impotență. Șeful DSP Suceava a explicat că tadalafilul are anumite contraindicații și poate fi periculos pentru sănătate dacă este luat fără rețetă, așa cum se întâmplă de obicei în cazul unui supliment alimentar.
Luna trecută, mai multe cutii de Maraton Forte, un produs pentru erecție, au fost retrase de la vânzare de inspectorii sanitari suceveni, în urma unor controale demarate la solicitarea ministerului de resort. Produsul era comercializat în mod fals, ca un supliment alimentar, 100% natural, care nu necesită rețetă, deși în realitate este un stimulent sexual, care nu poate fi luat decât în anumite condiții, de persoane sănătoase, și de preferință la indicația medicului.