Aflați într-o acțiune la Broșteni, inspectorii sanitar – veterinari au depistat un transport clandestin de bovine. Un cetățean din județul Neamț traversa județul Suceava pentru a ajunge cu trei vaci la Neamț. Inspectorii veterinari, în frunte cu șeful poliției sanitar – veterinare, doctor Vasile Semeniuc, l-au luat la întrebări și au cerut documentele de transport și de sănătate ale animalelor. Bărbatul însă nu a putut oferi organelor de control nici un document, din simplu fapt că nu avea vreun act. În momentul în care a fost înștiințat că cele trei animale îi vor fi confiscate și că va fi sancționat contravențional, bărbatul a devenit violent și chiar i-a amenințat cu moartea pe inspectori. Conform celor declarate de către șeful poliției sanitar – veterinare, traficantul de animale, pe nume Eugen Grigoraș, le-a explicat inspectorilor că se suie în camion și că se izbește în mașina lor. Traficantul i-a amenințat pe aceștia că „îi face praf”. El s-a calmat numai după ce polițiștii au intervenit în conflict și l-au convins să nu opună rezistență.
Bărbatul a încasat o amendă în valoare de 23 milioane de lei, iar bovinele au fost confiscate, urmînd a fi sacrificate, iar carnea lor oferită drept hrană carnivorelor de la grădina zoologică de la Rădăuți.