De Crăciun

Inspectorii sanitari intensifică acțiunile de control la pensiuni



Angajații Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava își vor intensifica controalele în unitățile de primire turistică – hoteluri, moteluri, pensiuni – mai ales dacă organizează mese festive de Crăciun și Revelion. Vor fi verificate în principal modul de producție, condițiile igienico-sanitare de depozitare și servire a produselor specifice sărbătorilor de iarnă. Inspectorii sanitari vor urmări, însă, cu aceeași atenție, și condițiile de cazare, fiind de părere că datorită programului „Crăciun în Bucovina” a crescut adresabilitatea turiștilor. Sunt vizate în special unitățile care oferă masă și cazare din zonele Vatra Dornei, Rădăuți, Câmpulung, Voroneț, Sucevița, Fălticeni, de unde există semnale din partea inspectorilor teritoriali că se organizează mese festive de sărbători.
De menționat că, spre deosebire de anii anteriori, de această dată vor fi controlate unități dinainte stabilite și nu luate prin sondaj, și tocmai pentru că sunt așteptați mai mulți turiști decât de obicei.
Șeful DSP: „Programul «Crăciun în Bucovina» are succes, așa că ne-am schimbat și noi programul”
„Am întrebat inspectorii de zonă și s-ar părea că programul «Crăciun în Bucovina» are succes, a crescut adresabilitatea turiștilor, așa că ne-am schimbat și noi programul. Vom urmări să se respecte condițiile de cazare, să existe boilere pentru apă caldă, căldură. La blocul alimentar ne interesează mai puțin proveniența materiei prime, deci ne vom axa mai mult pe respectarea condițiilor igienico-sanitare de preparare a alimentelor, de servire a mesei, pe curățenia de la grupurile sanitare, existența dezinfectanților, sterilizarea lenjeriei de pat, carnetele de sănătate ale personalului angajat”, a spus șeful DSP Suceava, dr. Ludovic Abiței, cu precizarea că verificările vor demara în această săptămână.
De menționat că Direcția de Sănătate Publică va efectua controale cu șapte inspectori în zona Suceava, trei în Vatra Dornei, câte doi la Câmpulung Moldovenesc și Rădăuți și unul la Fălticeni. Angajații DSP vor verifica și unitățile care, anul trecut, au avut probleme cu apa.