Inspectorii de muncă suceveni estimează că la acest moment, aproximativ 25.000 de persoane din județ muncesc fără forme legale. Șeful ITM Suceava, Mihai Airinei, a declarat ieri în cadrul unei conferințe de presă că în județ procentul celor care muncesc le negru este destul de ridicat, de 20%.
În cadrul unei campanii de verificări la societățile din domeniul confecții, textile și pielărie, inspectorii de muncă au depistat cazuri de muncă fără forme legale și alte nereguli pe linia relațiilor de muncă. Astfel, patru agenți economici au fost sancționați pentru utilizarea muncii la negru: ICA LUX SRL din Sfîntu Ilie, DAVIDOFF GROUP SRL din Vicovu de Sus, EURO DUE SRL Broșteni și BUCOVINA STYL SRL din Fălticeni. Alte trei societăți au fost sancționate pentru neîntocmirea contractului individual de muncă în cazul mai multor salariați: LACE COM SRL Rădăuți, MOCASINO SHOES SRL Suceava și DANY-RELIN SRL din Vicovu de Jos.
Amenzi usturătoare au fost aplicate angajatorilor care au fost depistați că nu respectă prevederile legale privind plata orelor suplimentare.
Mihai Airinei a precizat că în județ funcționează aproximativ 200 de societăți din domeniul menționat, iar inspectorii de muncă au efectuat verificări la 106 dintre acestea, unități cu 5.288 de salariați.