Inspectorii de muncă sau angajatorii pot dispune întreruperea proceselor de muncă în perioadele cu temperaturi extreme dacă se constată o stare de pericol iminent îmbolnăvire profesională pentru lucrătorii care participă la procesul de producție, acest lucru fiind prevăzut în legislația muncii.
Legislația muncii prevede că procesele de muncă pot fi întrerupte dacă temperaturile extreme se mențin pe o perioadă de cel puțin două zile consecutiv.
Ordonanța de urgență nr. 99/2000 privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecția persoanelor încadrate în muncă, la articolul 6 (1) prevede că angajatorii care nu pot asigura anumite condiții de muncă în timpul temeperaturilor extreme, pot lua, de comun acord cu reprezentanții sindicatelor sau cu reprezentanții aleși ai salariaților, mai multe măsuri, printre care reducerea duratei zilei de lucru sau întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuității activitățtii în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă.
Aceste măsuri pot fi stabilite dacă temperaturile extreme se mențin pe o perioadă de cel puțin două zile consecutiv.
Dacă se decide aplicarea acestor măsuri, angajatorii, de comun acord cu reprezentanții sindicatelor sau cu reprezentanții aleși ai salariaților, precum și ordonatorii de credite sau conducătorii instituțiilor finanțate din fonduri extrabugetare, vor stabili modalitățile de recuperare a timpului nelucrat și modalitățile de plată, putând opta pentru recuperarea în următoarele șase luni a timpului de reducere a duratei zilei de lucru sau de întrerupere colectivă a activității, cu menținerea drepturilor salariale avute anterior sau pentru nerecuperarea timpului de reducere a duratei zilei de lucru sau de întrerupere a activității, dar cu acordarea drepturilor salariale proporțional cu timpul efectiv lucrat.
OUG 99/2000 mai stabilește că pe durata întreruperii colective a lucrului, contractele individuale de muncă ale salariaților se mențin, iar perioada de întrerupere constituie vechime în muncă.
În normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență 99/2000 se stabilește că temperaturile scăzute extreme sunt considerate „temperaturile sub minus 20▫C sau când indicele de răcire scade sub pragul valoric de minus 32”.
În normele metodologice se mai precizează că angajatorii au obligația să ia cunoștință direct sau prin personalul cu atribuții în domeniul protecției muncii că temperatura, respectiv indicele temperatură-umiditate sau indicele de răcire, a atins sau se prognozează să atingă valorile extreme.
„Personalul cu atribuții în domeniul protecției muncii poate să propună măsuri de protecție a salariaților potrivit prevederilor ordonanței de urgență, care vor fi discutate și adoptate de comun acord de către angajator cu reprezentanții sindicatelor sau, după caz, cu reprezentanții aleși ai salariaților. Măsurile prevăzute la art. 6 alin. (1) din ordonanța de urgență se adoptă și în cazul în care angajatorul constată că, prin condițiile pe care le asigură, nu poate menține un randament corespunzător în muncă sau că acestea sunt insuficiente pentru prevenirea îmbolnăvirii salariaților”, se mai arată în normele metodologice.
Același act normativ mai prevede că angajatorii vor putea lua orice măsuri, altele decât cele prevăzute în ordonanța de urgență, pentru protecția persoanelor care lucrează în condiții de temperaturi extreme.
Articolul 19, alin.f din Legea 108/1999 pentru înființarea și organizarea Inspecției Muncii prevede că inspectorii de muncă pot să dispună întreruperea sau suspendarea imediată a proceselor de muncă atunci cand constată o stare de pericol iminent de accident sau de îmbolnăvire profesională pentru lucrătorii care participă la procesul de producție sau pentru alte persoane.
Prevederi similare există și în articolul 47 din Legea 319/2006 privind protecția și securitatea muncii, care stabilește că Inspecția Muncii, autoritatea competentă în ceea ce privește controlul aplicării legislației referitoare la securitatea și sănătatea în muncă, poate dispune „sistarea activității sau scoaterea din funcțiune a echipamentelor de muncă, în cazul în care constată o stare de pericol grav și iminent de accidentare sau de îmbolnăvire profesională”.
