Inspectorii de muncă au aplicat 140 de sancțiuni contravenționale stațiilor de carburanți din județ care au instalații pentru GPL

Șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, Romeo Butnariu
Șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, Romeo Butnariu

Inspectorii de muncă suceveni au aplicat nu mai puțin de 140 de sancțiuni contravenționale în urma controalelor efectuate la stațiile de carburanți din județ care au instalații GPL. Șeful Inspectoratului teritorial de Muncă Suceava, Romeo Butnariu, a spus că recent a fost finalizată campania pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă și pentru verificarea modului în care sunt respectate cerințele minime pentru îmbunătățirea securității și protecției sănătății lucrătorilor, de către firmele care desfășoară activități de depozitare și comercializare a carburanților auto tip GPL. Romeo Butnariu a arătat că în domeniul relațiilor de muncă, inspectorii ITM Suceava au efectuat un număr de 82 de controale. „În urma controalelor efectuate pentru deficiențele constatate s-au aplicat 13 sancțiuni contravenționale, din care cinci avertismente, valoarea amenzilor aplicate fiind de 31.000 de lei, fiind dispuse și 61 de măsuri de remediere a problemelor constatate”, a arătat Butnariu. El a adăugat că printre deficiențele constatate se numără neacordarea sporului pentru modificarea repausului săptămânal în alte zile decât sâmbătă și duminică, nepăstrarea la punctele de lucru a evidenței timpului de lucru cu ora de început și de sfârșit a programului de lucru și a copiilor contractelor individuale de muncă pentru salariații care prestează activitate în acel loc, sau neacordarea unei perioade de repaus zilnic de 24 ore după 12 ore lucrate.
Șeful ITM Suceava a arătat că cele mai multe sancțiuni au fost aplicate în urma controalelor care au vizat securitatea și sănătatea în muncă la stațiile de carburanți care comercializează GPL. Romeo Butnariu a declarat că în total au fost efectuate 127 de controale, iar la 78 de societăți, pentru deficiențele constatate au fost aplicate 127 de sancțiuni contravenționale, din care 15 amenzi în valoare de 77.000 de lei, și au fost dispuse 127 de măsuri de remediere. Printre deficiențele constatate în acest domeniu se numără neefectuarea semnalizărilor de securitate și a autorizării exercitării meseriilor pentru care legislația specifică o cere, sau faptul că nu au fost elaborate sau actualizate documentele privind protecția împotriva exploziilor. De asemenea, sancțiunile au fost aplicate și pentru neobținerea de către aceste stații a certificatului de examinare „in situ” pentru instalațiile care funcționează în mediu potențial exploziv sau neasigurarea echipamentelor individuale de protecție.

Recomandări

Președintele CJ, Gheorghe Șoldan, și-a prezentat primul bilanț: „Împreună cu echipa mea, am pus bazele unor proiecte importante pentru județul Suceava”

Gheorghe Șoldan a mers la Viena pentru a discuta cu reprezentanții Wizz Air despre noi zboruri de la Suceava