Dotări

Inspectoratul pentru Situații de Urgență va primi zece autospeciale noi

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” va primi în perioada următoare zece autospeciale noi. Anunțul a fost făcut în cursul zilei de ieri de către președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, care a precizat că achiziționarea noilor autospeciale se va face în cadrul celei de-a doua etape a proiectului pe care Asociația „EURONEST” îl derulează prin Programul Operațional Regional. Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, a declarat că ISU „Bucovina” va primi șase ambulanțe de prim-ajutor, două autospeciale pentru descarcerare, o ambulanță de reanimare și o autospecială cu apă și spumă. El a spus că investiția se ridică la suma de 1,35 milioane de euro.
Șeful administrației județene a arătat că 80% din fonduri sunt asigurate de Uniunea Europeană, 18% de către Guvernul României, iar 2% de Consiliul Județean Suceava.
Gheorghe Flutur a precizat că în prima etapă a proiectului, Asociația „EURONEST” a achiziționat pentru ISU „Bucovina” un număr de zece autospeciale în valoare de 2,1 milioane de euro, respectiv șapte autospeciale cu apă și spumă, o autospecială pentru cercetare, o autospecială pentru descarcerare și una dotată cu laborator medical pentru intervenții.
„În total avem aproape 3,5 milioane de euro, bani pe care îi investim în aceste autospeciale pentru ISU «Bucovina». Este important ca acest parc de mașini noi să fie folosit corespunzător și echilibrat, pe întreaga suprafață a județului. În felul acesta acoperim o serie de nevoi în acele zone unde fie nu sunt astfel de autospeciale, fie sunt utilaje învechite”, a declarat Flutur.
Asociația EURONEST reunește șase consilii județene, respectiv Bacău, Botoșani, Neamț, Vaslui, Iași și Suceava.
Pe de altă parte, șeful ISU „Bucovina”, Ioan Burlui, a declarat că instituția pe care o conduce avea nevoie de cele zece autospeciale care vor fi achiziționate în cursul acestui an. Burlui a spus că înnoirea parcului auto era necesară, în condițiile în care o mare parte dintre autospeciale sunt învechite, motiv pentru care media vitezei mașinilor atunci când se deplasează la intervenții este de circa 40 km/h. „Apreciem sprijinul primit de la Consiliul Județean Suceava care a finanțat în mod constant dotarea ISU «Bucovina» cu autospeciale. Și fără nici un fel de tentă, pot să spun că ISU Suceava este printre puținele instituții din țară care beneficiază de finanțare din partea administrației județene”, a spus Ioan Burlui.

Recomandări

Proiectul „10 pentru folclor”, la ceas aniversar. Zece ani de activități educative și spectacole remarcabile

Zeci de meșteri olari din țară și din străinătate prezintă cele mai frumoase obiecte de ceramică la Târgul „Ochiul de Păun” din Rădăuți

Șoldan a verificat lucrările la rețeaua de apă din Broșteni: „Dacă totul merge conform planului în câteva zile va fi pusă parțial în funcțiune”

Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate

O furtună teribilă a ucis un bucureștean și a pus în pericol alți zeci de alergători, la o competiție montană